Ulei de masline, soare si fructe de mare

Pentru mine asta e reteta perfecta de a trai bine. Am gasit ulei de masline proaspat facut in casa, la presa artizanala, pe taraba unei doamne care vindea smochine proaspete de dimensiunea unui mar. Anchois marinate in casa, condimentate cu tot felul de ierburi, care nu au nici o legatura cu tristetile la borcane mici din supermarket.



Si, in timp ce turnam tacticos uleiul galben-verzui peste chifla de paine fierbinte, m-am gandit ca astea sunt ingrediente esentiale pentru liniste sufleteasca. O terasa in briza usoara a marii, mancare naturala si un sentiment perfect de liniste si impacare. Am inteles ca , din punct de vedere culinar, lucrurile trebuie sa fie simple . Ca si in viata, de altfel. Asa ca iata o reteta care mie mi s-a parut geniala prin simplitatea ei.

Creveti buzara

E nevoie de 3 creveti mari, proaspeti, bine spalati si curatati. Se pun in tigaie impreuna cu o lingura de ulei de masline, o rosie data pe razatoare , 2-3 catei de usturoi si cateva linguri vin alb . Se dau in clocot timp de 2-3 minute, apoi se iau de pe foc. Se servesc intr-un vas adanc, cu tot cu sosul in care au fiert.Se presara cu patrunjel proaspat tocat.

Enjoy!

Si anume, care este

Iata ca mi-a venit randul sa ma plang despre locul de parcare. Intrucat mi se intampla sa locuiesc intr-o zona aglomerata zdravan din centrul urbei, constat pretiozitatea unui loc de parcare. Asa ca dupa gudureli si metode specifice am reusit sa obtin un minunat loc de parcare in curtea interioara a blocului, care revine prin onorabila mostenire apartamentului in care imi duc zilele .



Pana aici imaginea este roz-idilica, locul fiind o adevarata mina de aur mai ales ziua, cand vin eu la nani si tot poporul cauta loc de parcare. Insa de cateva zile incoace am o dilema existentiala. Un imbecil se parcheaza nonsalant pe locul meu, ignorand cu consecventa stergatoarele pe care i le ridic la fel de zilnic. Asa ca dilema mea e urmatoarea. Ce naiba sa ii fac bizonului ca sa priceapa?? Sa ii pun bilete in care sa ii explic academic ca daca se mai parcheaza acolo ii sparg geamurile, ii desumflu rotile si ii dau cu acid pe capota? Sa trec direct la fapte, sa il anunt cordial despre tentatiile mele, ce sa ii fac?

Grea dilema....

Profetii despre trecut

Cand eram mica ma fascina titlul emisiunii lui Brucan. Nu pricepeam eu despre ce vorbesc ei acolo, nici nu ma prea interesa, dar titlul ma fascina. Cum adica profetii despre ceva din trecut? Ce naiba inseamna prostia asta? Cam asa ma gandeam eu atunci, la cei cativa anisori ai mei .

In timp, am crescut, am experimentat si am invatat lucruri. Am gresit si am platit, uneori am scapat si nepedepsita. Si am invatat sa cred ca trecutul te invata lucruri, ca si greselile au rolul de a modela caractere si ca pana la urma, orice lectie invatata si aplicata in viata e un castig. Asa ca m-am preocupat sa inteleg trecutul ca o legatura vie cu prezentul, prin prisma regulilor de viata. Cumva mi-a intrat in cap ca o data lectia invatata si aplicata in prezent, ce naiba mai conteaza cum ai ajuns sa dai cu capul de pragul de sus.



Asa cum invat acum ca, din pacate, oricare ar fi prezentul , lumea simte nevoia sa zgarme cu betisorul de aur in mormanul de rahat al trecutului. Si in loc sa te bucuri de clipa prezenta sfarsesti prin a te manji cu rahat pe maneci.

Am prietene blocate in povesti incheiate de ani buni, care inca le mai poarta pica nefericitilor care oricum nu stiu de ce au gresit. Am prieteni care si-au modelat viziunea asupra relatiilor de cuplu prin prisma unui rateu sentimental provocat de vreo cretina. Traim frici ale copilariei, dupa cum ne spune psihologia si fantazam intens dupa modelul filmelor americane.

Asa ca ajung sa ma intreb daca sunt eu dementa, superficiala sau pur si simplu cretina sa nu imi pun intrebari despre trecut, sa iau fiecare zi asa cum e si sa o traiesc pur si simplu.

Numere fatale

Ieri am vazut filmul "Numere fatale", traducerea pe care au reusit ai nostri sa o gaseasca pentru titlul original, "Knowing" . Cand am citit sinopsisul, abia asteptam sa ajung in sala de cinema. Am lasat naibii si apa pentru care de obicei stateam la coada, intre hidrocefalii care se inghesuiau la coada pentru floricele si cola. M-a amuzat ca pentru vreo 20 de minute, in sala se auzea uniform crantanitul floricelelor si sorbecaiala uniforma de cola la kil. Trec peste acest aspect si revin la film.



Inceputul a fost fain, cateva idei clasice despre determinism, cateva spoieli superficiale despre matematica si filosofie, un tata distrus de moartea sotiei si un actor-copil care mi-a placut mult.

Din pacate, cred ca scenaristul si-a pierdut inspiratia spre final, pentru ca sfarsitul filmului a fost lalait si penibil. Nu o sa descriu actiunea filmului, pe scurt zice ca ne curatam cu totii, cu exceptia unora mai smecheri, care sunt cei alesi, si pe care niste extraterestri cu costume cu leduri ii transporta pe alta planeta, identica cu Pamantul. Ce sa faca si ei, saracii.

Dar, cu toate astea, prima parte e a filmului e misto si m-a cam tinut cu sufletul la gura, de ce sa nu recunosc. Pentru zilele de weekend cand nu ai chef de nimic altceva, merge.

Domeniul de la Singureni si agricultura bio

Ieri mi-am petrecut ziua intr-un loc special, situat la 35 de km de Bucuresti. Am gasit acolo un fost conac boieresc ce a apartinut familiei Mociornita. Domeniul este situat in Singureni, un sat din Giurgiu, la cativa kilometri de Calugareni.



Pana la poarta proprietatii nimic nu pare special. Este satul tipic romanesc de campie, cu drumul prost, copiii care alearga pe strada , batranii la porti si cainii care alearga dupa masini. Praf , soare si masute mici cu ardei si rosii scoase in dreptul portilor.

Am plecat tarziu din Bucuresti, cand totul deja amortise in oras. Caldura de dupa amiaza aproape ca ne descuraja, iar mirosul de asfalt incins ma gonea rapid din centru. Am ajuns, jumatate de ora mai tarziu, in fata unui gard inalt si lung de beton cenusiu, cu o poarta frumoasa si un soi de foisor de paza la intrare. Odata intrati in curte, insa, totul s-a schimbat.

Am vazut terasa umbroasa, cu mese mici si fete de masa rustice. Siruri lungi de araci cu rosii, ardei si ghemotoace verzi de salata de gradina. Din loc in loc erau pomi fructiferi iar in spatele curtii vedeam cateva vaci care mancau iarba. Langa terasa ce inconjoara casa este o piscina frumoasa, cu apa curata, naturala, neclorinata ci filtrata printr-un sistem inovator, ecologic.

Gazdele noastre ne-au intampinat de pe treptele domeniului. Alain si Mihaela Kremeur, caci despre ei este vorba, au decis sa se retraga departe de zumzetul orasului si sa construiasca pe domeniul de la Singureni o adevarata oaza ecologica. Toate legumele si fructele sunt absolut bio, animalele sunt crescute dupa principiile agriculturii ecologice si cei doi spera ca in cativa ani sa reuseasca sa transforme domeniul intr-un spatiu autonom din punct de vedere energetic, apeland tot la tehnologiile ecologice.

Am gasit la Singureni viziunea unor oameni care traiesc in acord cu natura, care respecta pamantul si care au reusit sa transforme in realitate un vis frumos.



Masa a fost minunata, toate felurile prezentate fiind gatite cu produse cultivate pe domeniu, crescute bio. Carnea, branza, preparatele traditionale si legumele aveau cu adevarat gust natural. Pana si prepelitele erau crescute de gazdele noastre, asa ca ne-am delectat cu oua si carne de prepelita, pui de tara si carne proaspata de porc. Dupa retete din Alsacia, Alain a preparat carnea de porc dar nu a uitat de soriciul romanesc. Ma bucur ca nu a uitat nici de noi, vegetarienii, asa ca ne-am delectat cu salata de vinete, rosii de gradina, cas proaspat din lapte biologic dar si busuioc proaspat, de gradina, oua de prepelita si quinoa organic preparat extraordinar - a fost singurul fel preparat din ingrediente "din exterior".

Stiu de la gazdele noastre ca in viitor intentioneaza sa construiasca la domeniul de la Singureni un restaurat ecologic, in care toate ingredientele sa provina din cultura proprie, respectand doar retete sanatoase. Va tin la curent cu evolutia acestui proiect si sper sa va anunt in curand ca s-a deschis primul restaurant bio din Romania.

Stiu ceva de la cineva care a spus cuiva ceva

Cam asa mi se pare ca functioneaza sistemul subtil de transmis informatii in lumea mea. Bine, nu doar a mea, dar de curand m-am distrat oarecum sa vad la ce mod functioneaza barfele .

Tin minte ca atunci cand eram mica, mama ma invata ca dupa minciuna, cel mai urat e sa barfesti. Sau sa "plimbi vorba", cum spunea draga de ea, care oricum e o sfanta si pentru care "la dracu!" e injuratura suprema si plina de naduf. Dar na, asta e mama.

Si ziceam despre circuitul informatiei in natura, mai precis intre muieri. Cunosc, de pilda, de la domnisoara X ca fosta doamna Y o arde in tandreturi cu domnul Z. Ce nu stie madam Y e ca domnul Z, ocaziunal, mai ajunge si pe la o alta domnisoara , sa-i spunem C, care e prietena cu domnisoara D, prietena sociala cu fosta doamna Y. Si iata ca se inchide cercul, doar ca eu ajung la concluzia ca povestile de genul asta sunt prea mult pentru mine. Ma doare neuronul sa tin minte care cu cine ce a facut, ce a zis Xuleasca si ce a facut de fapt nu stiu ce cucoana . Dupa cum ma amuza invariabil barfele pe tema ruperii prieteniei dintre muieri.



Tot de la o prietena care s-a certat cu o prietena stiu varianta ei de poveste. Intamplator imi ajunge la ureche si varianta celeilalte parti. Needless to say ca nu avea nimic, dar absolut nimic in comun cu motivul invocat de prima . Acum, eu stiind situatia in cauza inca de la inceput, mi s-a parut razna sa ajungi atat de departe cu povestile. Dar trebuie sa recunosc, totusi, ca varianta crosetata e mult mai plauzibila decat anosta intamplare reala, care a dus la destramarea prieteniei dintre cele doua in cauza.

In aceste conditiuni, nu ma mai mir cand se trezeste lumea vorbind aiurea, povestind povesti care n-au nimic de-a face cu realitatea. Desi recunosc ca uneori ma enervez, imi aduc aminte de vorba inteleapta a bunica-mii (care, btw, pe vremuri era head of intelligence in materie de barfe) "mama, cand n-or sa mai aiba ce zie despre tine sa-ti faci probleme". Asa ca....nu-mi fac probleme, slava cerului sunt destule guri si la curul meu, gata sa muste cu prima ocazie :)

ReCreatio de vara

Iata ca a venit si vremea mea sa incep sa ma gandesc la copilasi. Pentru inceput, imi doresc sa ma joc frumos cu ei, sa ii descopar si sa ii ajut sa creasca.

Asa ca mi-am luat inima in dinti si am inceput un proiect in care cred foarte mult. Stiam despre cei de la Erudio ca sunt minunati, le stiam deja pe Miki si Dana si cand mi-au propus sa facem in cadrul proiectului Recreatio o ora de sport pentru copilasi am acceptat fara ezitare.



Ce este de fapt Recreatio? Iata ce spun despre program chiar creatorii lui, pe www.erudio.ro

" Credem că în lumea de azi este nevoie de creativitate în orice facem şi vrem să facem. Jocul, imaginaţia, exersarea diverselor forme de expresivitate îi ajută pe copii să-şi descopere şi să-şi valorifice potenţialul creativ.

Totodată, învăţând să se exprime creativ, copiii învaţă să se cunoască pe ei înşişi, să îi cunoască mai bine pe cei din jur şi să-şi construiască o personalitate armonioasă. "

In fiecare vineri voi face impreuna cu copilasii jocuri si exercitii care sa ii ajute sa creasca frumos, sa fie sanatosi si sa isi dezvolte capacitatile motrice.

Recunosc acum ca am mai multe emotii decat cand am inceput sa predau la clasa Pilates, ca abia astept sa inceapa programul si ca imi doresc sa fi avut , atunci cand am fost mica, un program ca Recreatio pentru vacanta de vara!

"Esti un bou!"

Azi am ajuns si in acel moment al vietii mele in care mi-am gasit masina mazgalita cu ruj. Pana acum am experimentat cheia pe portiera, banda adeziva ornata cu mesaje pline de simpatie , stickere gata imprimate si iata ca, in sfarsit, am intrat cu totul in randul lumii.

Azi era scris maaare, pe geamul din spate " esti un bou". In afara de culoarea absolut execrabila a rujului pe care madama in cauza il folosise, mai am de facut cateva obiectiuni si observatii.

1. Am un sticker pe care scrie "babe on board". E pus in parbriz, asa ca e destul de simplu sa te prinzi ca aia e o masina de gagici. Duhhh!....

2. Limba romana e sexista. Adica panoplia de injuraturi de gen masculin e mult mai interesanta decat cea de gen feminin. Propun o comisie care sa creeze injuraturi pline de continut si emotie potrivite pentru femei. Pana atunci, imi rezerv dreptul de a injura barbateste.

3. Cata lipsa de imaginatie sa ai sa consideri ca daca cineva te jeneaza el trebuie neaparat sa fie bou. Bietele animale, de altfel pasnice si muncitoare, cred ca ar face greva sa stie ca au ajuns in asemenea hal .

4. Deci, data viitoare cand doriti sa ma injurati, puteti folosi cu incredere sectiunea de commenturi a blogului sau sa acordati genul injuraturii la persoana mea. Pot fi in cel mai fericit caz o vaca, doar lucrez sa devin mai feminina decat sunt .

Multumesc :)

Tam tam de weekend

Zilele astea m-am cam distrat. Am tinut-o din petrecere in nunta, cu o scurta oprire la un brunch. Ceea ce ma amuza la viata mea lately este ca fara sa imi propun sau fara sa fac eforturi am strans in jurul meu o gasca de gagice mistoace, care imi plac mult si despre care as scrie acum un soi de oda, daca as avea vreo bruma de talent la treaba asta.

Sora mea Pisi2 este mereu acolo cand am nevoie de ea. Chestie pe care stiu si simt ca eu nu o fac mereu pentru ea si tocmai de aceea as vrea sa ii spun ca stiu. Mereu serioasa, calda si dulce, in ultimii ani a fost mereu p'aproape, fara sa fie intruziva sau demanding. Pentru asta, draga mea, iti multumesc .

Apoi e o aparitie diafana, blonda ca o zi tarzie de primavara. Cu un mers usor si gratios, cu degete fine si voce subtire, eleganta si mereu usor melancolica. O fata desteapta, frumoasa si calda, pe care am descoperit-o in ultimul an si care nu inceteaza sa ma surprinda placut cu felul ei delicat si fin de a fi.

Mai e si draga mea prietena pretioasa si rasfatata ca o printzesina urbana. Imbracata mereu impecabil, cu cele mai frumoase unghii pe care le-am vazut la o femeie, rasfatata ca o pisica persana si cu cele mai lungi gene negre, o fata dulce si calda care stie mereu sa fie atenta si delicata, sa spuna ce trebuie si sa faca cea mai placuta conversatie. Ador felul ei rasfatat de a fi, ii ador modul pretios in care merge si pare ca nu isi are locul decat pe covoare groase si rosii, in miros de trabuc fin si parfumuri grele, undeva in Parisul decadentei si al misterului.

Si din schema asta nu putea sa lipseasca o buna prietena inteleapta, care a trait cat au scris altii in romane, cu o pofta de viata si o lumina in ochi pe care imi dpresc sa le am si eu cand voi fi de varsta ei. Este cea care imi da cele mai intelepte sfaturi in dragoste si in societate, o doamna care stie sa zambeasca frumos doar pentru ca a inflorit un rododendron, care imi vorbeste frantuzeste pentru ca i se potriveste si pe care o ador pentru tarta cu rubarba din diminetile de iunie.

In toata aceasta adunare pestrita de personaje imi desfasor eu viata, cu bucurie si simplitate. Pentru ca, de pe norisorul meu roz, am invatat sa traiesc simplu si placut, sa ma bucur de norocul pe care il am si sa ii las pe toti ceilalti sa traiasca in felul lor.