Ma lovesc in ultima vreme de un val de frustrare in ceea ce priveste viata mea, stilul meu de viata, hainele si sandalele mele, parul din fund si mani-pedi. Ma bucur si de apelative de genul superficiala si falsa, plictisitoare si sclifosita.
Ei bine, intrucat e blogul meu si scriu ce vreau eu in el (sic) am urmatoarele remarci de facut:
1. Nu sunt, nu am fost si nu voi fi o persoana comoda, usor de "inghitit"
2. Stiu foarte bine sa ma vand. Se cheama Branding personal si e ceva normal in situatia in care eu traiesc din veniturile pe care le produce brandul "Cori Gramescu"
3. Castig rezonabil , prin munca. La ultima verificare nu ma mai intretinea nimeni de vreo 3 ani, nu mi-a crescut vreun Mercedes in fata blocului, ci tot cu un Citroen C1 vechi de doi ani merg
4. Nu ma cred superioara nimanui, am depasit de ceva vreme etapa asta a vietii mele. Nu mai am nimic de demonstrat nimanui, imi pot permite sa traiesc asa cum imi place si sa fac ce imi place.
5. Diferenta intre pretul platit pentru o ora de grup si pretul platit pentru o sedinta privata e data tocmai de faptul ca atentia instructorului e impartita. Faptul ca orele erau pline, desi aveam la un moment dat 70 de ore pe saptamana nu poate decat sa ma bucure. Inseamna ca sunt cu adevarat buna in ceea ce fac.
6. Dreptul la atentie se castiga. In mod evident, voi fi atenta la o clienta noua sa nu isi rupa vreo articulatie, dar voi fi atenta la clientele care vin de 1-2 ani la mine constant. E o politica de marketing, daca vrei.
7. Daca nu iti place Jung, nu e nici o problema. Exista intotdeauna "povestea mea" sau " infractoarea roz".
8. Omul da sfaturi cand nu poate sa dea exemple.
Asa cum am mai spus, nu ma astept si nu imi doresc sa ma placa toata lumea. Nu imi doresc nici sa ma invidieze toata lumea. Imi permit sa vorbesc despre fericire si multumire de sine pentru ca le traiesc. Mi-am permis sa vorbesc si despre tristete si deznadejde atunci cand le-am trait. Imi permit sa dau sfaturi in legatura cu lucruri prin care am trecut direct. Nu imi permit sa judec pe cineva pentru ca nu isi permite sa se imbrace de la Paris sau sa manance in oras zilnic. Nu asta e criteriul in urma caruia mi-am selectat apropiatii si nu asta ma ghideaza in viata.
Lejeritatea cu care traiesc vine ca o consecinta a ceea ce citesc, castig, cunosc si vad. Nu vreau sa am de aface cu persoane conflictuale, invidioase sau rautacioase. Acest gen de indivizi nu exista pentru mine. Da, am norocul sa pot alege. Am norocul sa pot face exact ce imi place, cand imi place. Da, imi place cafeaua la Paris dar nici cea de la chioscul de langa sala, de 1 leu, nu ma deranja. Nu asta ma defineste ca om si nu asta imi da valoare.
Da, citesc Jung si inca vreo cativa. Invat din carti si aplic ceea ce citesc, traiesc frumos si ma bucur de viata. In stilul zen, am ales sa traiesc in felul asta tocmai ca sa nu iau in freza porcariile de mai sus.
Pentru ca daca m-am obosit sa iti raspund, stimata anonima, nu inseamna ca ma intereseaza ce ai de zis. Viata mea e viata mea, la Paris sau in America. Dar cand faci o judecata de valoare referitoare la PROFESIA mea, da-mi voie sa te iau in serios si sa imi pierd 5 minute din viata ca sa ma cobor la nivelul tau si sa iti raspund.