Macarons, primavara

Mie primavara imi place mult, cam cel mai mult, de fapt. E anotimp de indragosteala, de plimbari, de calatorii, de tot felul de lucruri frumoase. In general, primavara am si cele mai frumoase idei si mi se intampla si cele mai frumoase calatorii. Nu sunt eu vreo mare turista, in mare din comoditate si mai ales datorita faptului ca imi place la Bucuresti. Dar cand plec, ma bucur .

Destinatia mea preferata ramane insa Parisul. Am umblat pe cateva continente, am vizitat ceva locuri, dar tot acolo imi place cel mai mult. Cand eram mica, tata pleca la Paris si imi aducea mereu de acolo carti si imagini cu flori si parcuri, poze idealizate ale unui oras deja frumos. Imi spunea ca la Paris miroase frumos a flori, ca lumea se imbraca frumos si ca e chic sa circuli cu metroul. Iar eu am crescut in atmosfera asta, cu povestile profesoarei mele de franceza, care traise vreo 30 de ani la Paris si care imi spunea cele mai minunate lucruri despre oras.

Asa ca si acum imi place acolo. Stiu acum ca Parisul nu miroase a flori, ca metroul nu e chic dar e util si ca orasul e frumos atunci cand ai chef si pofta de viata. Culmea, prima data cand am ajuns acolo eram cu sufletul zdrente. Acum cativa ani, lumea mea se sparsese in bucati, iar eu am plecat cu sufletul gol spre un oras la care doar visasem. Masutele inghesuite din Marais si o doza sanatoasa de Mojito imaprtita frateste cu doi gay necunoscuti au facut ca dilemele mele existentiale sa dispara pe moment, iar eu am putut sa ma bucur de frumusetea locului. Caci orasul e intr-adevar minunat, iar in luna mai e si mai mult de atat. Ma gandeam ca daca ar fi sa am vreo dorinta, mi-as dori ca in fiecare luna sa fie luna mai. Si daca s-ar putea ca Bucurestiul sa fie Paris, ar fi senzational, dar sa ramanem totusi in plan real.

Asa ca prima mea vizita la Paris a fost a unui olog, a unui invalid care incerca sa mearga totusi fara un picior. Si mi-a prins bine, am mers mult si am gandit mult, am invatat ca bucuriile pot fi si solitare si ca uneori e mai bine sa nu vorbesti despre nimic.

Apoi, cateva saptamani mai tarziu, am trait o alta poveste, am descoperit un Paris exclusivist, al hotelurilor din centru si al restaurantelor cu staif. Atunci, in dezmeticeala surprizelor de tot felul, am descoperit micile bule crocante ca un vis, cu arome de toate felurile si crusta crantzanitoare de zahar.
Habar n-aveam eu de macarons, eu ma bucuram ca traversasem L'Etoile pe deasupra, fugind fericita printre masini. Bref, pentru ca nu stiu de ce totusi scriu despre asta, mi-a placut intotdeauna orasul asta care m-a gazduit si in fericire ca si in tristete, cu cafelele negre baute dimineata devreme, cu stradutele frumoase si locurile in care poti fi pentru o zi printesa.

Acum e frumos si la Bucuresti, stau intr-un cartier frumos, ma imbrac frumos si uneori merg cu bicicleta. Merg la un coafor frantuzesc, unde ma conversez in franceza cu personalul. Iau paine de la o brutarie traditionala frantuzeasca, mananc la un restaurant frantuzesc si ocazional ma intretin cu cei cativa cunoscuti francezi de pe langa noi.

Cu toate astea insa, doua lucruri nu am gasit inca la Bucuresti - linistea de a-mi trai deopotriva bucuriile si dramele personale si macarons, micile bule de fericire gustativa....

brrrr.....

In fiecare an traiesc aceeasi stare- vreau sa ninga mult, cu conditia sa nu ninga in Bucuresti. Imi place iarna cata vreme o vad din spatele unei ferestre intredeschise, dintr-o camera bine incalzita. Imi place sa stau in picioarele goale si in pantaloni scurti in casa, cu o cana mare de ciocolata calda in mana si sa ma uit cum ninge. Sau cu un pahar de sampanie in fata semineului, dupa caz. Cata vreme afara ninge si eu stau la caldura, nu am nici un fel de problema.

Iar azi, pe minunata ploaie, mi-am facut somnul obisnuit de dupa-amiaza si am visat o iarna la Paris. Nu stiu d unde am ramas cu ideea asta fixa sa merg iarna la Paris. Sau sa merg iarna oriunde altundeva decat intr-un loc cald si frumos, cert e ca imi ramane clar gustul de macarons si mirosul de scortisoara, lumanarile rosiatice si toata zapaceala specifica sarbatorilor de iarna.

Ce o sa fac oare de Craciunul asta? Anul trecut am strans rahat, caci mi-a refulat canalizarea. Prietena Miruna e optimista: Nu poate sa fie mai rau de atat, nu? Ha ha , spiritul practic tipic femeiesc ma copleseste . Mai ales cand afara e urat si ploua, cand eu trebuie sa merg la munca inainte de ora 7 dimineata si semineul lipseste complet din peisaj.

Ho ho ho, let the holidays come!

Bonheur

"...Bonheur ne se photographie pas, il ne se filme pas, il se reve"

Asta pare sa fi fost laitmotivul weekendului la Paris. Am ajuns pe o ploaie ingrozitoare, L'etoile parea trista si urata, arcul prea mare si prea patrat si eu inghetam de frig in sandale, plecata din Bucuresti pregatita sa fie "putin mai rece".... Ne-am odihnit o ora dupa drum si am pornit, o data cu soarele, spre masa. Si plimbari pe strazile inghesuite, si cafele si cumparaturi...asa cum e frumos sa simti orasul.

Seara am ajuns la Lido incaltata in slapii mei senegalezi, cu mutritza de alice in tara minunilor . N-am inteles de ce noi nu stateam la coada , de ce ne conducea un nenea mare in costum spre masa care ne astepta cuminte in fata scenei. E drept ca si sticla de vin pe care tocmai o bausem la masa s-ar putea sa fi avut ceva de-a face cu treaba asta confuza, dar nu ma pronunt. In mod cert, sticla de sampanie a pus capac, astfel ca am ajuns la hotel intr-un hai nebun, cu rasete si veselie usor silly...frumos la Lido, spectaculos in multe momente...de la cai "de-adevaratelea" la fantani arteziene, patinoar si avion, la dansatoare senzationale si extrem de gratioase.

E de mers vara asta, e frumos si de stat, e frumos si de vizitat si de facut cumparaturi.

...finalement, le bonheur!

Un altfel de Paris

Acum cateva luni am descoperit Parisul. Trista si indoita, sperasem sa ajung in orasul luminilor cu altcineva. N-a fost sa fie, in ultima zi am schimbat rezervarile si m-am dus cu o buna prietena. Trista si indoita, ranita in suflet si in orgoliu, cu un vitor incert in fata si multe vise facute cioburi.

Am descoperit un oras al meu, intr-o singuratate bizara. La un moment dat, in fata unui Mojito, a sunat telefonul si pot spune ca viata mi-a trimis o sansa. Sansa pe care, cateva saptamani mai tarziu, am luat-o cu toata inima si increderea.

Acum vad altfel orasul viselor, de data asta fericita si implinita, descopar in alt mod orasul. Descopar luminile care ma fac sa visez frumos, descopar strazile pline de farmec ,ca viata poate fi si altfel, ca uneori e de ajuns sa stii ce intrebare sa pui ca sa primesti, ca in viata cateodata trebuie doar sa visezi si ca visele devin uneori reale.

Uneori fericirea e simpla si difuza, naturala si permanenta.

One night in Paris

In weekend am facut o nebunie si am ajuns la Paris. Ceea ce se voia a fi o surpriza a devenit o aventura frumoasa. Sambata dimineata am plecat, dupa o noapte nedormita si o saptamana nebuna de munca. Am urcat in avion zapacita de nesomn, dar hotarata sa nu las nimic sa imi stearga din bucuria de a merge la Paris.



A fost prima data cand vizitez orasul. Legea atractiei a functionat intocmai - dintotdeauna mi-am dorit sa vad prima data La Defense. Inaintea turnului, inaintea a orice voiam sa ajung in cartierul nou, minimalist si special.



La pranz am ajuns in la Bastille, unde era un mars impotriva discriminarii negrilor. Am apreciat mesajul social, dar mi s-a parut foarte colorat personajul care se tot invartea prin fata cafenelei fara un scop precis



Pe una din strazile dinspre Marais, un amoras tinea o sticla goala



In timp ce ne indreptam teoretic spre Marais, mergand fara scop si cu o harta tinuta invers.



Intotdeauna gasesc un moment sa fac sport, chiar si dupa o noapte nedormita, pe un pod parizian



Apoi am ajuns in Marais, dar asta e o alta poveste.
Colorata cu Mojito si rasete