Totul e perfect in Univers

In urma cu mai bine de un an incoltea in mine o nevoie acuta de autocunoastere. Am simtit ca este absolut obligatoriu, pentru a putea merge inainte, sa gasesc in mine intrebarile si raspunsurile de care aveam nevoie.

Am inceput sa citesc, am inceput sa merg la ore lungi de terapie, sa invat sa ma privesc si sa ma iubesc asa cum sunt. Sa inteleg de ce alesesem o cale sau alta in trecut, sa ma impac cu mine si cu ceilalti. Am inceput atunci un drum pe care sper sa merg toata viata, un drum spre pace si liniste, spre fericire si armonie.

In timp, am simtit nevoia sa gasesc o cale formala de a intregi informatia de care aveam eu nevoie si, daca se poate, sa o transmit si altora . Asa am ajuns sa aleg facultatea de psihologie pentru a-mi continua studiile si sa ma inscriu la un curs de formare pentru coach-i. Curs care incepe maine si care stiu ca imi va deschide o noua cale si o noua aventura.

Stau acum si ma gandesc la intrebarea parintilor mei: ce ai de gand sa faci cu viata ta? Si se mira cand le raspund ca eu in viata imi caut fericirea.


O cale spre o viata tihnita, implinita, alaturi de un om pe care il simt aproape din vieti trecute, alaturi de care ma simt completa si implinita, fericita pana la lacrimi atunci cand ma invarte pe ringul de dans sau imi arata luminile vreunui oras al minunilor. O viata tihnita in solitudine sau cu prietenii mei de suflet, o viata a lucrurilor necomplicate si a viselor marete, uneori implinite.

Pentru ca eu cred cu tarie ca pot alege sa fiu fericita. Ca pot alege sa ma impotrivesc universului sau sa accept ca totul e perfect , fara sa trebuiasca sa ma chinui eu. Pentru ca pot alege sa fac proiectii ale fricilor mele sau sa iau faptele ca atare .

Totul e perfect in Univers.

Un altfel de Paris

Acum cateva luni am descoperit Parisul. Trista si indoita, sperasem sa ajung in orasul luminilor cu altcineva. N-a fost sa fie, in ultima zi am schimbat rezervarile si m-am dus cu o buna prietena. Trista si indoita, ranita in suflet si in orgoliu, cu un vitor incert in fata si multe vise facute cioburi.

Am descoperit un oras al meu, intr-o singuratate bizara. La un moment dat, in fata unui Mojito, a sunat telefonul si pot spune ca viata mi-a trimis o sansa. Sansa pe care, cateva saptamani mai tarziu, am luat-o cu toata inima si increderea.

Acum vad altfel orasul viselor, de data asta fericita si implinita, descopar in alt mod orasul. Descopar luminile care ma fac sa visez frumos, descopar strazile pline de farmec ,ca viata poate fi si altfel, ca uneori e de ajuns sa stii ce intrebare sa pui ca sa primesti, ca in viata cateodata trebuie doar sa visezi si ca visele devin uneori reale.

Uneori fericirea e simpla si difuza, naturala si permanenta.

Traiesc azi pentru maine si sper la poimaine

Cam asa ar suna filosofia mea de viata pentru vara asta. Frumoasa, de altfel, cu zambete si priviri complice, cu oameni noi si interesanti, cu frunti descretite. Cu bloguri citite la 4 pm la o cafea cu frisca, cu carti despre anarhie si simboluri, cu mesaje de noapte buna si o stare difuza de fericire.

O vara in care sunt perfect treaza, ancorata intr-o realitate care pentru prima data imi place, o vara in care am aflat cum se mimeaza un fractal si am descoperit voluptatea unei relatii simple.

O vara in care nu fac nimic special si totusi traiesc frumos, o vara in care cineva marcheaza punct cu punct lista mea de dorinte. O vara in care continui sa imi fac unghiile rosii in timp ce beau vin rosu, in care vorbesc frantuzeste si uneori valsez.

Mai sunt salatele pregatite in serile calduroase, intalnirile in fuga dintr-o zi de munca si un vis sa nu-mi fac visuri si planuri. O viata traita fara asteptari si plina de bucurie simpla, intre micile mizerii care nu ma mai afecteaza. O vara cu nuferi albi si melodii de dragoste, cu petreceri si carti.

O vara cu un blog "al nostru, despre noi doi", in care el scrie un post si eu 10, exact ca in viata.

La vita e bella...