Introducing.... www.cori.ro

www.cori.ro este tot aproape zen, iar seria de ganduri, retete, opinii si alte asemenea continua acolo.

Cand cineva mai sus ca noi se ocupa de lucruri...

Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa aveti o zi in care totul sa fie bine. Totul sa mearga perfect si, ca prin minune, sa se rezolve totul, dintr-o data. Eu am trait o asemenea experienta de curand si am simtit acut faptul ca cineva, mai sus ca mine, se ocupa de tot. Asa ca azi am simtit nevoia sa merg sa multumesc pentru tot binele pe care l-am trait in viata mea, pentru caile uneori ascunse care m-au adus aici.

Am mers, tocmai cand ploua mai tare si mai tare, la Manastirea Radu Voda. In centrul Bucurestiului, pe un deal plin cu verdeata, am urcat spre biserica tacuta. Nu stiam nici la ce sa ma astept, nici ce trebuie sa fac. Voiam doar sa multumesc. In biserica este permanent un preot care te indruma, iti raspunde la intrebari si iti ofera unele raspunsuri. Am avut noroc sa gasesc un parinte tanar, caruia i-am spus ce doresc si care m-a ajutat. M-a distrat cel mai tare ca mi-a spus ce sa caut pe internet si de unde sa citesc, pentru ca " in vremurile noastre, totul e pe internet, asa ca ne-am modernizat si noi. Traim in societate, nu putem uita asta."

Asa ca am plecat de acolo cu sufletul impacat, plin de recunostinta si bucurie pentru ceea ce traiesc.

It ain't real 'till it's on FB

Deci vorbeam mai acusi cateva zile  cu o prietena care tocmai se despartise de al ei iubit, dupa o relatie lunga si aventuroasa. Si eu tot incercam sa o binedispun, sa ii spun cum ca asa si pe dincolo....la care ea are o sclipire rapida si da fuga la laptop.

Eu, blocata. Ce dracu' sa cauti pe net, femeie, cand matale esti cu lacrimile in bot? Pai sa schimb statusul pe Fb. Ce, cum, cand? Oau, am o revelatie. Scrii pe facebook ca esti solo? Daaa, normal. Ca daca m-am despartit de animal, sa fie clar pentru toata lumea. Aha! Si scriu si pe blog.

In gandul meu....poate trimiti si un newsletter, un comunicat de presa, ceva. Speechless.

La Bibliotheque, pentru cap si par

Mia e o fata serioasa, draguta, amabila, imbracata colorat. Mia imi organizeaza viata din secunda in care am ajuns prima data la ea pe scaun, acum aproape 4 ani. Ea m-a facut blonda, m-a facut si mai blonda, m-a tuns in toate felurile, m-a facut sa-mi las parul lung, sa ma fac satena si in general sa fac tot ce vrea ea legat de parul meu.

De dragul ei am schimbat pana acum 3 saloane, mi-am organizat viata in functie de orele de coafat si tuns, m-am imprietenit si desprietenit cu fete dragute si tot asa.

Mia m-a invatat ca atunci cand am o depresie sa ma duc sa-mi faca bucle, sa-mi pun o rochie pe mine, sa ma machiez si sa imi fac unghiile rosii.

In sfarsit, Mia a ajuns la un salon care are grija si de capul meu. Atat in exterior, cand Mia imi face parul, cat si in interior. Caci la salonul acesta minunat se gasesc carti. Carti frumoase, de citit acasa si cata vreme ea imi domoleste parul.

Salonul e intr-una din zonele mele preferate - in zona Capitalelor, pe stradute ferite si pline de verdeata, unde pisicile traverseaza alene si iti zambesc dintre ghivecele cu flori. La Bibliotheque este un loc placut, linistit, unde muzica e buna si toata lumea e amabila si in saloane miroase a ceai si a flori albe .

In atmosfera aproape ireala iti zambesc carti ascunse in rafturile bogate, parul se aseaza cuminte conform planului, unghiile isi deturneaza propriul rol si devin mici bijuterii si, cu totul, pleci de acolo cu un zambet linistit si cu bateriile incarcate.

Care e treaba cu gatitul...

Asta seara preparam de zor o salata de vara cu piept de rata, dupa o reteta pe care o am intr-una dintre ultimele carti de bucate aduse de iubitul meu . Nah, asa sunt eu mai modesta...unele femei cer diamante si excursii exotice, eu cer carti de bucate...fata bine educata, onor maica-mii J

In fine, ideea e ca la noi nu reusesc sa gasesc toate ingredientele minunate de care e nevoie pentru retetele care te fac sa fantasmezi doar citind textul in franceza. Adica unde naiba gasesc eu la noi creson, macelari buni care sa se converseze despre sursa carnii si durata de fragezire sau magazine la care sa sun si sa intreb ce peste aduc azi?

Vorbeam mai acum ceva vreme cu bucatarul meu francez preferat, care imi spunea  ca i-e greu sa isi procure ingredientele pentru restaurantul lui. Si imi dau seama ca exact asa e. Daca totusi se intampla sa le gasesti, fie nu sunt proaspete, fie nu au nici un gust si nici un dumnezeu. Intr-o vreme mergeam in piata Floreasca si acolo gaseam o serie intreaga de ingrediente de buna calitate, dar in timp m-a descurajat pretul, are e cu aproape 40% mai mare decat in alte piete.

Asadar, lansez o mica leapsa - voi de unde va cumparati mancare? Care sunt locurile in care gasiti carne buna, legume bune, peste proaspat si fructe gustoase? Ca zau ca sunt aproape descurajata.....

Scurt ghid de supravietuire la gaga

Aseara am ajuns la petrecerea de deschidere de la gaga. Cum care gaga, in herastrau, un fel de bambu de vara, mai alb si cu mai multa lumina. In fine, nu despre asta e vorba, ci despre faptul ca am observat ca exista un ghid de buna purtare la gaga, oarecum similar cu cel de la bambu, dar totusi nu identic.

In primul rand, ca barbat trebuie sa o arzi serios si preocupat, de parca e musai sa iti puta tot. Asta pana la a patra sticla de sampanie, cand ai voie sa te relaxezi. Apoi, trebuie sa socializezi. Toti se pupa mai ceva ca in Nasul, se imbratiseaza si isi zbiara in urechi diverse formule de salut politicos: "Ce faci fratioare, plm n-ai mai dat si tu un semn de viata..."

Apoi este spectacolul pasaricilor. Care si ele sunt pe mai multe categorii. Sunt cele care au masa, deci o ard blazate pe canapea si privesc superior asupra jupuitelor care fac ture prin club eventual cu cate un suc in mana, daca nu cumva doar cu posetuta stralucitoare pe manuta. Deci cele de la masa au un avantaj competitiv asupra celorlalte. Unele danseaza, altele se bataie discret in ritmul muzicii, altele stau si vorbesc intre ele de parca ar fi la o cafenea cu atmosfera relaxanta si nu le bubuie muzica in urechi de nu se aud nici gandurile intre ele in cap, daramite om cu persoana....

Cele care dau ture sunt mai amarate. Se vede clar diferenta intre buclele facute cu drotul la coafor si cele facute cu drotul acasa, eventual prin interventia binevoitoare a vreunei prietene. Reteta e aceeasi. Rochita cat mai colorata si mai scurta, tocuri cat  mai inalte si machiaj cat mai evident. Ah, si parfum, muult parfum. Dau ture, se saluta cu cate vreun cunoscut si spera sa se lipeasca la vreo masa. Dar tot nu ajung la nasul celor care au deja masa.

Mai sunt si fetele care sunt de-ale casei. Le vezi, se saluta cu toata lumea, le cunosc pana si bodyguarzii, sunt imbracate normal si vin sa se distreze.

Dupa ora 3 incepe sa se omogenizeze povestea. Lumea deja e bine, alcoolul curge in valuri si intuiesti in spatele privirilor tampe ca lumea se simte bine. Se poarta conversatii fractionate, se danseaza si se rade. Lumea s-a destins, fetele parca incep sa se dezmorteasca si totul e mai vesel. Se da noroc, se bea in continuare. Fitza maxima e sa bei sampanie. Nu....nu asa, oricum. E de bonton sa ti-o aduca la masa cu artificii, cu cat vin mai rapid sticlele cu atat chelnerii sunt mai amabili, se ingrijesc sa ai curatenie in zona in care dansezi si bodyguardul se asigura discret ca nu te deranjeaza nimeni. Intr-un fel, e placut sa stii ca esti safe, ca poti sa te pui linistit in cap ca nu se poate intampla nimic mai rau decat o mare mahmureala...

Spre 5 dimineata incepi sa te gandesti ca e cazul sa pleci. Muzica parca suna la fel, ba mai auzi si o melodie care parca a mai fost. Clubul inca e plin, unii abia au inceput sa se distreze mai serios. Lasi banii la prietenii care mai raman, te pupi, te imbratisezi, a fost tare si pleci cu un aer important spre intrare. Lasi ceva la baieti, sa-ti aduca masina. Ei sunt draguti, zambesc frumos si iti deschid usile. Daca nici unul din gasca nu e in stare sa conduca, iei un baiat sa te duca acasa, spre binele permisului de conducere si siguranta rutiera.

20 de minute mai tarziu ai reusit sa iesi cu masina in drumul principal, trecand prin marea de taxiuri si masini care incearca sa se indrepte in aceeasi directie cu tine.

Ajungi acasa, arunci hainele si adormi lemn. E miercuri, cum sa nu mergi la discoteca?

Ai observat ca toate artificiile sunt la fel?

Mai mari sau mai mici, mai colorate sau nu,  toate focurile de artificii sunt la fel. Pornesc de la niste capsule negricioase, invelite in hartie colorata, fac mult zgomot - aproape ca iti infunda urechile - si explodeaza frumos si colorat dupa diverse modele.

Ramane in urma ecoul tacut, fumul si amintirea lor...

Constanta cu parfum de primavara

De cand eram mica mi-a placut sa merg la mare primavara. Incepeam sezonul cu 1 Mai, apoi reveneam de fiecare data la Constanta, mai ales primavara. Poate e doar imaginea mea idealizata derspre orasul de la mare, dar imi vin in minte strazile umbroase, casele cu ferestre mari ce dau spre mare si mirosul de sare si suberek cu airan. De cativa ani am avut norocul sa nu mai stau la hotel, asa ca de fiecare data am senzatia ca ajung acasa atunci cand ma duc la mare. E un acasa frumos, insorit si linistit, desi nu a fost dintotdeauna asa.

Weekendul asta am revenit in orasul de la mare, insa cu alt pretext. Cei de la Erudio au organizat o plimbare cu Bricul Mircea, iar eu nu puteam lipsi :). Asa ca, pasind pe pasarela ce ma ducea la bord, mi-am construit in minte scene cu parfum de Medeleni si m-am transportat intr-o epoca in care femeile purtau rochii si vorbeau frantuzeste, iar barbatii erau galanti. Desigur, mintea mea imi joaca feste, caci suntem departe de o astfel de lume, dar nu despre asta e vorba aici. N-am sa fac o istorie a barcii, caci ea e disponibila cu tot cu date si fapte pe net. Am sa vorbesc insa despre luminile marii, despre aerul greu si sarat de dinainte de furtuna si despre cum ploua la Constanta. Sunt elemente care ma readuc, de fiecare data, aici, oriunde as fi, pe orice plaja oricat de frumoasa din lumea larga. Poate e doar afinitatea mea pentru trecut si amintire, poate e doar aerul familiar in care am crescut, dar pentru mine diminetile tihnite la malul marii sunt tot ce imi doresc atunci cand ma gandesc la liniste si pace. Asa si acum, cu imaginatia ce baleiaza intre un trecut imaginar si prezentul continuu, mi-am construit un film in lumini despre strazile din Piata Ovidiu si marea ce miroase a sare si lumina.

Am prins un rasarit si mi-am umplut ochii de lumina neverosimila a zilei. Culoarea aerului era un rozaliu-grej, cu parfum de flori si cafea la ibric. Marea e ireal de linistita, parca prea lenesa pentru valuri. Inainte de furtuna, linia dintre apa si aer dispare. Norii se scufunda in imensul gri lipsit de valuri. Nici pasarile nu mai au curaj sa zboare, iar o liniste perfecta se lasa peste micul golf. Din spatele ferestrelor inalte, ma uit in gol si mintea mea zboara spre alte dimineti, din alte epoci. Imi imaginam femeile vreunui artist pierdut in timp cum savurau, cu aceeasi placere voluptoasa, vreo furtuna din spatele unor draperii groase, dezvelindu-si goliciunea in lumina pierduta. In mintea mea, amorul are placerea vicioasa a interdictiei si mirosul de piele incinsa, amestecat cu flori si sare. Mai miroase a tutun greu si a capsuni, uneori. Dar cel mai adesea miroase a lumina scazuta, a furtuna si ploaie .

O pala de vant ma trezeste la prezent, cand observ ca mainile mi se crispeaza in aerul umed si rece. Ma uit mirata la ele, parca trezita dintr-un vis. Pe podelele de lemn ceruit ale bricului mi se pare ca aud pasii apasati ai vreunui ofiter. E insa doar un tanar din Galati, care se plange ca e mai bine in armata, decat la marina, ca in armata stai si la marina muncesti.

Frumusetea studiata a timpului trecut mi se sterge rapid din fata ochilor, iar eu revin in cotidian cu o vaga parere de rau si miros de cafea la ibric undeva in cerul gurii.

Deci clar e criza!

In ultimele luni am ignorat sistematic emisiunile alarmante care anuntau cu mare tam tam criza. Am mai zis eu ca nu ma pricep la politica si nici nu ma intereseaza prea tare sa ma pricep. Dar azi, abia azi mi-am dat seama ca a venit criza.

Eu am o viata simpla. Ma duc la sala, vin acasa si stau la birou in papuci moi si halat. Fac sport si mai fac cate una-alta, asa cat sa ma bucur de viata si sa imi castig painea de toate zilele. Deci eu si criza nu prea ne-am intalnit, ca nu am avut unde. Dar azi....it hit me. Am avut de pierdut vreo jumatate de ora prin Dorobanti asa ca, intrucat mi-era foame si sarisem peste micul dejun mi-am zis ca e indicat sa ma opresc la una din cafenele sa mananc. Sa ne intelegem, nu ceream mult, o omleta/sandwich, un capuccino si o apa. Ora 9.00.

Prima oprire, Rue du Pain. Gol. Intru sfioasa aproape, inauntru nici chelneri nici clienti. Dau sa ies si tocmai apare un baiat care imi spune ca brutaria e inchisa. Zic-asta stiu, dar mic dejun? Niet. Cafea, ca apa n-a venit. Zic buuuuun.Si plec. 

Next stop, BT Cafe (ii zice altfel acum, dar eu tot asa ii zic) . Cald, mirosea a trabuc si cafea cu scortisoara. Eram doar eu si cu un domn in varsta care citea un ziar nemtesc. Aici e de mine. Intru, ma asez confortabil la geam, scot pana si laptopul. Apare un chelner, ma intreaba ce vreau. Zic repede, deja mi-era prea foame ca sa mai citesc meniul. A..... n-avem omleta. Salata? Incerc eu timid. Nu, ca nu mai facem salate. Bun. Sandwich? Mai am unul singur. Adjudecat, zic eu.

Cand vine cu el- peste vreo 10 minute - indraznesc sa intreb ce se intampla. Chiar nu mai mananca nimeni dimineata ? Eu nu mai frecventez zona de cativa ani, asa ca nu mai sunt chiar la curent, dar pe vremuri mancam un sandwich inainte de a merge la birou, exact cat sa fiu in forma , era lume dimineata si era chiar amuzant . Nu prea, zice el dezamagit. Dimineata cel putin...cel mult cafele. Nu prea mai aducem mancare.

Ora 9.45
Plecand apoi spre birou am vazut nefericitii care manifestau in fata guvernului. Ce sa mai ceri nene bani pentru copii si pensionari, cand pana si pe Dorobanti e criza....

Mic ghid de supravietuire in dressing

Acum cativa ani, pe cand eram mica si impresionabila, visam sa am atat de multe haine incat sa ma pot imbraca in fiecare zi altfel. Si, desigur, pantofi cat sa pot purta in fiecare zi alta pereche. In fine, intre timp am reusit sa colectionez un numar substantial de pantofi si unul si mai si de haine.

Acum, de ceva vreme, am decis ca e cazul sa le si port si, cum sunt in plin proces de a deveni mai feminina, am decis sa organizez si acest aspect al vietii mele.

Inainte era un soi de aventura. Ma trezeam la timp, ma pregateam sa alerg pe scari cu cafeaua in mana, plina de entuziastm si ....ajungeam in dressing, in fata umeraselor si ma uitam cu o privire tampa si confuza la hainele care nu-mi spuneau nimic. Basca....mi se parea atat de mare efortul de a ma incotzopeni in vreo pereche de pantofi, cand ugg-ii erau atat de confortabili si treningul atat de moale si cald... Asa ca esuam lamentabil, spunandu-mi, mai ceva ca Scarlett O'Hara, ca si maine este o zi si ca o sa ma gandesc la cum ma imbrac de maine. Si coboram tacticos spre stirile de dimineata, cu cafeaua in mana si cizmele pufoase si moi in picioare.

Asta pana cand am realizat ca aveam haine cumparate de cateva luni bune si carora nu le rupsesem nici macar eticheta. Am inceput sa fac un mic si anonim sondaj de opinie la sala, sa vad care e treaba cu fetele. Unele se trezesc cu 3 ore inainte ca sa isi faca parul, sa se machieze si sa se hotarasca in ce se imbrac, dar eu sunt incapabila de acest efort. Pur si simplu imi place sa dorm. As visa sa ma trezesc direct din pat in locul in care am treaba, dar din pacate nu merge asa...Deci mi-am propus sa imi pregatesc de seara hainele pe care urmeaza sa le port a doua zi si sa ignor complet orice tentativa de lene. Sau de creativitate, caci in cateva randuri mi s-a parut ca am idei mai bune dimineata, lucru in totalitate fals. Deci seara, cu creierul limpede si agenda in mana, imi aleg hainele, pantofii si bijuurile, imi pregatesc geanta (asta am invatat-o in timp, cand am realizat csa de fiecare data uitam cate ceva acasa) si mi le asez frumos pentru ca a doua zi de dimineata sa nu trebuiasca sa gandesc prea mult.

Cand totusi chiar nu am chef sa ma impopotzonez la prima ora - mai ales in zilele in care merg la sala la 8 -  imi iau frumos hainele intr-o sacosa de carton, impreuna cu pantofii si lenjeria de corp si, dupa ce termin cu sportul, dusul si masajul de rigoare, ma echipez si sunt in forma toata ziua.

Pentru ca nu credeam sa ajung sa spun asta, dar imi place mai mult de mine de cand ma imbrac frumos si sunt mai atenta la detalii.

Besides, daca reusesc vreodata sa fac si micul dejun inainte de a pleca de acasa, cred ca imi ridic statuie singura...

Macarons, primavara

Mie primavara imi place mult, cam cel mai mult, de fapt. E anotimp de indragosteala, de plimbari, de calatorii, de tot felul de lucruri frumoase. In general, primavara am si cele mai frumoase idei si mi se intampla si cele mai frumoase calatorii. Nu sunt eu vreo mare turista, in mare din comoditate si mai ales datorita faptului ca imi place la Bucuresti. Dar cand plec, ma bucur .

Destinatia mea preferata ramane insa Parisul. Am umblat pe cateva continente, am vizitat ceva locuri, dar tot acolo imi place cel mai mult. Cand eram mica, tata pleca la Paris si imi aducea mereu de acolo carti si imagini cu flori si parcuri, poze idealizate ale unui oras deja frumos. Imi spunea ca la Paris miroase frumos a flori, ca lumea se imbraca frumos si ca e chic sa circuli cu metroul. Iar eu am crescut in atmosfera asta, cu povestile profesoarei mele de franceza, care traise vreo 30 de ani la Paris si care imi spunea cele mai minunate lucruri despre oras.

Asa ca si acum imi place acolo. Stiu acum ca Parisul nu miroase a flori, ca metroul nu e chic dar e util si ca orasul e frumos atunci cand ai chef si pofta de viata. Culmea, prima data cand am ajuns acolo eram cu sufletul zdrente. Acum cativa ani, lumea mea se sparsese in bucati, iar eu am plecat cu sufletul gol spre un oras la care doar visasem. Masutele inghesuite din Marais si o doza sanatoasa de Mojito imaprtita frateste cu doi gay necunoscuti au facut ca dilemele mele existentiale sa dispara pe moment, iar eu am putut sa ma bucur de frumusetea locului. Caci orasul e intr-adevar minunat, iar in luna mai e si mai mult de atat. Ma gandeam ca daca ar fi sa am vreo dorinta, mi-as dori ca in fiecare luna sa fie luna mai. Si daca s-ar putea ca Bucurestiul sa fie Paris, ar fi senzational, dar sa ramanem totusi in plan real.

Asa ca prima mea vizita la Paris a fost a unui olog, a unui invalid care incerca sa mearga totusi fara un picior. Si mi-a prins bine, am mers mult si am gandit mult, am invatat ca bucuriile pot fi si solitare si ca uneori e mai bine sa nu vorbesti despre nimic.

Apoi, cateva saptamani mai tarziu, am trait o alta poveste, am descoperit un Paris exclusivist, al hotelurilor din centru si al restaurantelor cu staif. Atunci, in dezmeticeala surprizelor de tot felul, am descoperit micile bule crocante ca un vis, cu arome de toate felurile si crusta crantzanitoare de zahar.
Habar n-aveam eu de macarons, eu ma bucuram ca traversasem L'Etoile pe deasupra, fugind fericita printre masini. Bref, pentru ca nu stiu de ce totusi scriu despre asta, mi-a placut intotdeauna orasul asta care m-a gazduit si in fericire ca si in tristete, cu cafelele negre baute dimineata devreme, cu stradutele frumoase si locurile in care poti fi pentru o zi printesa.

Acum e frumos si la Bucuresti, stau intr-un cartier frumos, ma imbrac frumos si uneori merg cu bicicleta. Merg la un coafor frantuzesc, unde ma conversez in franceza cu personalul. Iau paine de la o brutarie traditionala frantuzeasca, mananc la un restaurant frantuzesc si ocazional ma intretin cu cei cativa cunoscuti francezi de pe langa noi.

Cu toate astea insa, doua lucruri nu am gasit inca la Bucuresti - linistea de a-mi trai deopotriva bucuriile si dramele personale si macarons, micile bule de fericire gustativa....

Sanatate de la nastere

Va invit la un eveniment interesant, despre nastere sanatoasa, celule stem si miscare in timpul sarcinii.

1 mai, cum ar veni....

Anul asta imi propusesm sa nu merg la mare. In fiecare an ma enerveaza povestea locurilor de parcare, a restaurantelor proaste si a aglomeratiei enervante de 1 mai. Asa ca weekendul care tocmai a trecut imi propusesem sa stau linistita sa ma bronzez pe terasa, sa ma bucur de orasul gol si de vremea frumoasa de afara.

Numai ca socoteala nu s-a potrivit cu realitatea, asa ca am aterizat printr-o conjunctura neprevazuta la Mamaia, pe stilul "direct la club"... Desi de fiecare data spun ca la anul nu mai vin, in fiecare an reusesc cumva sa ma distrez si nici anul asta nu m-am abatut.

E drept, lumea se distreaza. Fiecare in stilul lui, de 1 mai e loc pentru fiecare. Ce ma nedumireste insa de fiecare data este energia si inconstienta. Adica duminica pe plaja, tarziu dupa pranz inca era lume la dans si lumea aia a plecat spre casa duminica seara. Ma intreb care e gradul de risc pe drumul de intoarcere, caci nu pareau prea conectati la planul concret.

Tot ca in fiecare an, pe drumul de mare plec si ma intorc noaptea. E mai liber, drumul e placut si pot sa merg linistita. Asa ca duminica seara m-am plimbat prin oras, in cautarea unui loc civilizat in care sa pot manca . Asa ca, la recomandarile calduroase ale unui amic, am ajuns intr-un restaurant turcesc traditional, pe Bdul Tomis, foarte aproape de Piata Ovidiu. Carciuma nu se vede prea bine din strada, nu are vreo firma la intrare, dar mancarea este senzationala. Este inainte de intersectia care duce spre piata Ovidiu, pe partea stanga cum mergi spre port. In afara de faptul ca totul este proaspat si absolut natural, m-a impresionat amabilitatea personalului si curatenia din carciuma de altfel modesta. Recomand cu caldura, in special frigaruile de vita picante si salata de masline murate.

Mancare de post

Zilele astea am tinut post. In afara de faptul ca m-am simtit ingrozitor de obosita si sleita, a fost o experienta interesanta si cred ca e bine ca din cand in cand sa tinem post. Eu am renuntat dupa o saptamana, dar in perioada in care am tinut postul am mancat diverse preparate gustoase.

Humusul cu legume este intotdeauna o alegere excelenta, iar mie imi place in mod deosebit acest preparat.

Salatele de legume sunt intotdeauna o alegere sanatoasa, chiar daca nu tinem post. Sunt savuroase, usoare si in ciuda faptului ca uneori pot provoca balonare, eu incerc sa le mananc zilnic.

Salata de naut este intotdeauna o alegere satioasa si sanatoasa. Este extrem de simplu de preparat si poate constitui o masa in sine.

Supa de spanac e o varianta usoara pentru pranz, se prepara imediat si mie imi place sa o mananc rece, cu putina zeama de lamaie.

Din categoria " de mancat la restaurant " pentru ca dureaza mult sa fierbi lintea, dar e deosebit de gustoasa, recomand supa crema de linte cu morcov. Se gaseste in general in restaurantele indiene si libaneze, in diverse variante. Recomand cu caldura, este deosebit de savuroasa.

DIntre felurile mele preferate de mancare nu putea sa lipseasca mancarea de stevie cu orez. E ideala in post pentru ca e satioasa, dar in vata de zi cu zi o prefer cu mai putin orez si mai multa stevie, din motive de silueta.

Desigur ca aseara am considerat ca mi-am facut datoria fata de Marele Creator si, satula fiind de senzatia permanenta de ameteala, mi-am comandat felul meu principal preferat - tartar de vita picant, cu salata verde...

Nu am chef, gen...

De cateva zile (vreo suta) ma confrunt cu o lipsa totala de chef. Nu am chef sa scriu - si ma asteapta o tona de articole de terminat, mailuri la care sa raspund, nu mai zic de restul. Apoi nu am chef sa mai gatesc. Din pacate, am totusi chef sa mananc. Nu am chef sa ies in oras, nu am chef sa imi fac ordine in haine, nu am chef sa ma demachiez seara, nu mai spun ca nu am chef sa ma machiez in ze first place. Nu stiu ce as vrea sa fac, in loc. Cand eram mica ma poticneam din cand in cand de starea asta, si ma intreba maica-mea ce am totusi chef sa fac. Ei bine, acum ca si atunci raspund ca nu am chef de nimic. De fapt, am chef sa stau, sa citesc si cam atat. De preferinta intr-un loc cu soare, cu o mare cana cu ceai langa. Apoi stau si ma gandesc ca am de fapt chef sa stau intr-o camera mare si racoroasa. Sau intr-o cafenea draguta. sau mi-ar placea sa ma duc sa imi cumpar camasi, dar n-am chef sa bantui prin magazine. As prefera sa vina camasile la mine. Si cartile sa se citeasca singure. Sa ma trezesc machiata dimineata si neaparat cu parul facut frumos. Ah, si imbracata, evident. Mda...ma duc totusi sa ma demachiez si sa ma culc, ca vad ca nu e suficient doar sa imi doresc foarte mult ceva ...

Carpaccio de dorada cu quinoa

Am testat aceasta reteta intr-un restaurant, insa mi s-a parur atat de savuroasa incat am cerut reteta de la chef...care a cedat si mi-a dezvaluit ingredientele.

Se fierbe quinoa in apa cu sare, se scurge si se lasa la racit. Trebuie sa fie tinuta la frigider cateva ore, deci cel mai bine este sa fie preparata cu cateva ore inainte. 

Se fileteaza o dorada, se sterge carnea cu un prosop curat, se sareaza si se scot toate oasele. Pestele impreuna cu 2 linguri de quinoa se toaca in robotul de carne pe textura mare cateva secunde.

Se adauga zeama de lime dupa gust, cam un sfert de lime pentru cantitatile de mai sus.

Se toaca foarte marunt, tot la robot, cateva felii de ardei gras portocaliu, care se scurg de zeama pe un servet de hartie si se amesteca pana la omogenizare cu pestele.

Se toaca marunt cateva fire de chivas - se mai numeste baby green onion, se gaseste la marile supermarket-uri.Se adauga la carpaccio si se amesteca.

 

Se maruntesc frunze de patrunjel cret (hasmatuchi) si se amesteca in carpaccio.

Se verifica inca o data gustul preparatului - trebuie sa fie acrisor, aromat, fara sa se simta excesiv mirosul de peste, sa se simta aroma ingredientelor si sa fie frumos colorat.

Se serveste acompaniat de o salata verde cu sos de lime si ulei de masline . Carpaccio-ul se aseaza cu lingura pe farfurie, in jurul salatei, si se decoreaza farfuria cu cateva picaturi de sos de ardei dulce-acrisor , frunze de hasmatuchi si o grisina cu susan in loc de paine.

In ciuda explicatiilor extensive, este usor de preparat si poate fi o cina lejera, sanatoasa si potrivita atat pentru dieta cat si pentru cei care doresc doar sa manance echilibrat.

Enjoy!

E bine cand ne lauda si altii...

Welcome to the neighbourhood!

Azi, in centrul Bucurestiului. Parchez, inchid masina, urc pana in casa si cobor imediat. Cand am urcat, masina mea avea oglinzile la locul lor. Am coborat, disparusera fara urma.

Bun, ajung la politie. La sectia cu pricina, nenea militianul imi spune amuzat sa iau loc si sa scriu. Ceea ce si fac. Iesim, facem poze la masina, scrie concluziile. Eu asteptam hartiuta pentru casco. -Aaahhhh....mai dureaza , domnisoara. Stati linistita, va sunam noi.
-Cand?
-Cand terminam hartiile.
-Pai si pana atunci eu cum circul fara oglinzi?
-Pai va duceti si va cumparati altele.
-Dar de ce sa le cumpar, eu am casco.
-Asta e, le cumparati si va recuperati banii de la asigurari.

Bun.
- BMW?
-Da.
- Am si eu nevoie de doua oglinzi asa si pe dincolo, cu senzor de intuneric , anti tantari si anti-hoti .
-Da, 2740 lei, vi le aducem in trei saptamani.
-Cat?!?!?!
- Trei saptamani, nu avem in stoc.

mda
-Tati, am si eu o problema, mi-au luat oglinzile de la masina.
- Da, stai sa sun la baieti.
- Sunt, 170 de euro si ti le inscriptioneaza ca sa nu ti le mai ia altii.
- Brici, hai ca trec sa le iau.

Si acum de afurisita o sa cer banii de la casco, sa imi dea ei oglinzi noi, ca mi se pare corect de vreme ce platesc cu religiozitate casco-ul. Si sa vad si in cat timp nenii de la Polutie imi dau hartiile, in cat timp imi vin oglinzile oficiale si in cat timp imi returneaza casco-ul banii.

Asa, de comparatie a eficientei sistemului. Ai "cartierul" in care in 3 ore ai o solutie la problema ta si ai calea legala, care stii cand incepe dar nu prea stii unde  si cand se termina.

Mintea de ceai: Imi plac oamenii care

Mintea de ceai: Imi plac oamenii care

Si as mai adauga...imi plac oamenii care zambesc la flori, imi plac oamenii care rad fara motive importante, imi plac oamenii care se imbraca in culori atunci cand afara ploua si imi plac oamenii care ....

Acum am facut o scurta pauza, pentru ca ma gandeam ce fel de oameni imi mai plac. Imi plac oamenii care au pisici pe care le lasa in pace, imi plac oamenii care au un hamac pe terasa, imi plac oamenii care beau ceai in pauza de pranz si oamenii care au pauza de dupa-amiaza.

Mi-ar placea sa fiu un om care traieste intr-o pauza. O pauza de cetit, o pauza de mirosit flori, o pauza de pictat curcubeie si de inflorit ciuperci . Mi-ar mai placea o pauza de scarpinat pisicile, o pauza de facut dezordine in sertarul de sosete si o pauza de facut urme cu fruntea pe geamul un pic rece.

Mi-ar placea sa gasesc oameni care au pauza de citit in stele si de visat cu ochii deschisi, oameni care deseneze pantofi de printesa si care sa se gandeasca la rochii de fetite.

Imi plac mamele vesele si frumoase, care isi lasa copiii liberi aaaa...si imi place cate o profa stafidita de franceza care bea cafea neagra cu un cub de ciocolata pe post de mic dejun. Imi plac frantuzoaicele tinere si frumoase, barbatii intelepti si misteriosi, bicicletele negre cu cos si lalelele portocalii-papagal.

Imi mai plac bobocii de rata si gasca, puisorii de gaina si cateii mici de 6 saptamani, imi plac copiii de 3 ani, baieteii de 5 si fetitele de 7 ani cu par lung si ochi mari.

Imi plac balerinele si cocostarcii, nuferii si lenjeria de matase greige. Trufele si cafeaua neagra, apa rece si diminetile caldute.

Imi place sa imi placa ceva.

Sa vie primavara, deci!

Ma gandeam asa, stand eu astazi la stop somnoroasa si suparata pe vremea de afara, ca am un chef nebun de-o plimbarica p'afara...la caldura, gen. Nu cald cald, dar asa, un 17-20 de grade, cu un soare caldut si verdeata verde-deschis. Sa beau ceai cu lamaie si sa mananc tarte cu vanilie, sa miroase a menta proaspata si sa fie cerul albastru.

Si spre seara m-a apucat cheful sa fac o salata de fructe si mi-am adus aminte de dupa-amiezele de iunie, in care ma jucam cu pisicile si faceam omlete cu verdeata si branza de capra, citeam si ascultam muzica. Nu stiu ce s-a intamplat cu timpul, parca ma alearga si simt ca nu mai ajunge. Dar e bizar, pentru ca e suficient timp si exista suficiente locuri in care miroase a soare caldut si a menta proaspata si suficiente zile in care as putea sa fac omlete cu verdeata.

Imi spunea o prietena zilele trecute sa imi iau timp pentru mine. Sa citesc, sa stau cu mine si sa ma bucur de liniste. Parca ma tem sa fac asta, parca ritmul trepidant a devenit un soi de justificare a existentei in Bucuresti si permisul de trecere il reprezinta nervii intinsi si istericalele moderate.

As vrea sa fie liniste, sa fie cald si frumos afara si sa vreau sa merg pe bicicleta incaltata cu pantofi cu toc, sa imi imaginez ca sunt la Paris sau in vreun orasel mic, pierdut in Provence. Sa beau roze la pranz, asortat la salate colorate si sa stau sa citesc la soare.

Sa vie primavara, deci!