Se afișează postările cu eticheta mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta mare. Afișați toate postările

24 mai 2010

Constanta cu parfum de primavara

De cand eram mica mi-a placut sa merg la mare primavara. Incepeam sezonul cu 1 Mai, apoi reveneam de fiecare data la Constanta, mai ales primavara. Poate e doar imaginea mea idealizata derspre orasul de la mare, dar imi vin in minte strazile umbroase, casele cu ferestre mari ce dau spre mare si mirosul de sare si suberek cu airan. De cativa ani am avut norocul sa nu mai stau la hotel, asa ca de fiecare data am senzatia ca ajung acasa atunci cand ma duc la mare. E un acasa frumos, insorit si linistit, desi nu a fost dintotdeauna asa.



Weekendul asta am revenit in orasul de la mare, insa cu alt pretext. Cei de la Erudio au organizat o plimbare cu Bricul Mircea, iar eu nu puteam lipsi :). Asa ca, pasind pe pasarela ce ma ducea la bord, mi-am construit in minte scene cu parfum de Medeleni si m-am transportat intr-o epoca in care femeile purtau rochii si vorbeau frantuzeste, iar barbatii erau galanti. Desigur, mintea mea imi joaca feste, caci suntem departe de o astfel de lume, dar nu despre asta e vorba aici. N-am sa fac o istorie a barcii, caci ea e disponibila cu tot cu date si fapte pe net. Am sa vorbesc insa despre luminile marii, despre aerul greu si sarat de dinainte de furtuna si despre cum ploua la Constanta. Sunt elemente care ma readuc, de fiecare data, aici, oriunde as fi, pe orice plaja oricat de frumoasa din lumea larga. Poate e doar afinitatea mea pentru trecut si amintire, poate e doar aerul familiar in care am crescut, dar pentru mine diminetile tihnite la malul marii sunt tot ce imi doresc atunci cand ma gandesc la liniste si pace. Asa si acum, cu imaginatia ce baleiaza intre un trecut imaginar si prezentul continuu, mi-am construit un film in lumini despre strazile din Piata Ovidiu si marea ce miroase a sare si lumina.

Am prins un rasarit si mi-am umplut ochii de lumina neverosimila a zilei. Culoarea aerului era un rozaliu-grej, cu parfum de flori si cafea la ibric. Marea e ireal de linistita, parca prea lenesa pentru valuri. Inainte de furtuna, linia dintre apa si aer dispare. Norii se scufunda in imensul gri lipsit de valuri. Nici pasarile nu mai au curaj sa zboare, iar o liniste perfecta se lasa peste micul golf. Din spatele ferestrelor inalte, ma uit in gol si mintea mea zboara spre alte dimineti, din alte epoci. Imi imaginam femeile vreunui artist pierdut in timp cum savurau, cu aceeasi placere voluptoasa, vreo furtuna din spatele unor draperii groase, dezvelindu-si goliciunea in lumina pierduta. In mintea mea, amorul are placerea vicioasa a interdictiei si mirosul de piele incinsa, amestecat cu flori si sare. Mai miroase a tutun greu si a capsuni, uneori. Dar cel mai adesea miroase a lumina scazuta, a furtuna si ploaie .

O pala de vant ma trezeste la prezent, cand observ ca mainile mi se crispeaza in aerul umed si rece. Ma uit mirata la ele, parca trezita dintr-un vis. Pe podelele de lemn ceruit ale bricului mi se pare ca aud pasii apasati ai vreunui ofiter. E insa doar un tanar din Galati, care se plange ca e mai bine in armata, decat la marina, ca in armata stai si la marina muncesti.

Frumusetea studiata a timpului trecut mi se sterge rapid din fata ochilor, iar eu revin in cotidian cu o vaga parere de rau si miros de cafea la ibric undeva in cerul gurii.

11 sept. 2008

Weekend update

In weekend nu se anunta sa fac lucruri fantastice....un mers la mall sambata ca tot omul, cumparaturi cu prietena Miruna si salata regulamentara bine asezonata cu barfe la pranz duminica.

Numai ca Do si Alex au aniversat 12 ani de cand sunt unul.
Nigel & L'orchestre de Roche cantau live la nush ce festival de sporturi extreme.
Era 6 pm si ma parcam in poarta straduintei, ca sa pornim spre mare.
Ultimul weekend la mare se pare ca devine un laitmotiv al lunii septembrie.
Cu Do la volan si Alex in dreapta, am ajuns la Constanta la timp ca sa il vizualizam pe Mazare dand premii si , doua ore mai tarziu, sa inceapa concertul. Am dansat cu rastafarienii englezi, am dansat cu muzica lui Bin si m-am inconjurat de ceata de toamna a orasului.
La 3 am s-a terminat concertul si noi am pornit usor usor spre casa. Am dormit in masina, am mai dormit o ora inainte sa plec la treaba. Dar am plecat fericita, linistita si bucuroasa ca pot sa am curajul sa plec aiurea la mare, sa incep lunea cu chef si spor, sa mananc migdale din benzinarie si sa ma bucur ca traiesc atat de multe.

E drept ca seara abia mai miscam de oboseala, dar a meritat aventura.