Sa vie primavara, deci!

Ma gandeam asa, stand eu astazi la stop somnoroasa si suparata pe vremea de afara, ca am un chef nebun de-o plimbarica p'afara...la caldura, gen. Nu cald cald, dar asa, un 17-20 de grade, cu un soare caldut si verdeata verde-deschis. Sa beau ceai cu lamaie si sa mananc tarte cu vanilie, sa miroase a menta proaspata si sa fie cerul albastru.

Si spre seara m-a apucat cheful sa fac o salata de fructe si mi-am adus aminte de dupa-amiezele de iunie, in care ma jucam cu pisicile si faceam omlete cu verdeata si branza de capra, citeam si ascultam muzica. Nu stiu ce s-a intamplat cu timpul, parca ma alearga si simt ca nu mai ajunge. Dar e bizar, pentru ca e suficient timp si exista suficiente locuri in care miroase a soare caldut si a menta proaspata si suficiente zile in care as putea sa fac omlete cu verdeata.

Imi spunea o prietena zilele trecute sa imi iau timp pentru mine. Sa citesc, sa stau cu mine si sa ma bucur de liniste. Parca ma tem sa fac asta, parca ritmul trepidant a devenit un soi de justificare a existentei in Bucuresti si permisul de trecere il reprezinta nervii intinsi si istericalele moderate.

As vrea sa fie liniste, sa fie cald si frumos afara si sa vreau sa merg pe bicicleta incaltata cu pantofi cu toc, sa imi imaginez ca sunt la Paris sau in vreun orasel mic, pierdut in Provence. Sa beau roze la pranz, asortat la salate colorate si sa stau sa citesc la soare.

Sa vie primavara, deci!