Azi ma gandeam ca Bucurestiul e urat. Dar urat, nene...blocuri urate, drumuri urate, copaci verzi cenusii de la praf si tot asa. Si am avut o sclipire. Mi-am dat seama ca o sa ajung o stafida uracioasa, care toaca permanent despre cat de urat e la Bucuresti.
Si brusc mi-am adus aminte de toate locurile frumoase din oras. De terasele mele preferate, unde stau si lucrez in liniste, de stradutele intortocheate si pline de verdeata pe care imi place sa merg la masaj, de curtile ascunse in spatele unui gard frumos de trandafiri. Si mi-am adus aminte de ce ma intoc de fiecare data inapoi la Bucuresti. Mi-am amintit zambetele fetelor de la sala, aerul de intima complicitate al prietenelor mele, cafelele cu dulceata si tarta de rubarba de la Marlene.
Si m-a surprins sa imi aduc aminte ca de fiecare data cand plec din tara abia astept sa ma intorc. La casa plina de caldura, la visele si bucuriile care sunt viata mea. Si uite asa mi-am adus aminte ca de fapt imi place la Bucuresti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Foarte frumos scris - o intrebare - rubarba in Bucuresti - de unde?!?
Oarecum ciudat, si eu am acelasi feeling dupa ce lipsesc mai mult de citeva zile din tzara. Ramine dorul de locurile preferate, de prietenii pitoresti, chiar si de masina mea.
Trimiteți un comentariu