Mai erau si cele pline de venin, gen " Moni e o vaca, nu ai de ce sa vorbesti cu ea" sau cele date "din partea" lui Moni care, in mod evdent, ii spunea ca ea nu mai vrea sa fie prieteni si sa nu mai vorbeasca in pauza mare, deasupra unui corn cu mac.
Timpul a trecut, cum altfel decat implacabil, si omenirea a descoperit mobilul. Care musai trebuia folosit la dat bip-uri, vorbit la 3 secunde...ah, ce vremuri! Conversam ore intregi la "3 secude", deja devenisem experti la asta.
Intre timp, descopar ca unii oameni uita ca societatea a progresat, ca omenirea se indreapta spre o vibratie spirituala mai inalta, ca tindem cu totii spre o lume mai buna, mai linistita. Anume este vorba despre o stimata doamna de varsta respectabila, care ma distreaza lasandu-mi biletele pe masina. Asta n-ar fi o problema daca ar fi pline de muie din cauza ca i-as fi blocat locul de parcare. Nu nu, asta as fi inteles si as fi apreciat. Dar stimabila se pare ca si-a descoperit talentul la scris povesti telenovelistice si lacrimogene.
Eu pot intelege cu usurinta greutatile mid-life crisis-ului la femei, care se lasa cu tulburari de genul istericale , pot trece cu vederea si opinii personale pe care nu dau doi bani. Dar in momentul in care nevoia de comunicare depaseste limitele normale si ajungem la biletele, deja ma amuz mai tare decat e cazul.
Unu, pentru ca solutia in cazul asta e o vizita urgenta la un psiholog bun, vizita care trebuie repetata saptamanal vreme de cateva luni bune.
Doi, pentru ca de obicei raspund civilizat la telefon si mi s-ar parea mai util societatii si cucoanei in cauza sa imi dea frumos un telefon (mailul e mai greu de folosit pentru unii oameni, dar raspund si la mailurile pe care le primesc) sau sa vina sa ma viziteze la sala, sa ma intrebe ce are de intrebat, sa ia un valium si sa ma scuteasca. Mai ales cu biletele si telefoane date sambata noaptea.
Voi ce ziceti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu