Plain simple life

Cred ca m-am obisnuit sa simt ca traiesc in permanenta o stare de fericire, cu un sentiment ca fac cele mai extraordinare lucruri, cunosc cei mai misto oameni si tot asa.

Motiv ca, de o saptamana, sa descopar ca toata trairea asta extraordinara se banalizeaza in fata problemelor lui, problemelor mele, problemelor economiei mondiale si ale incalzirii globale. Chestie care ma descumpaneste putin. Adica cum, nu fac eu nimic extraordinar? Nu .

Ma trezesc dimineata foarte devreme, plec la antrenament, iau micul dejun in oras, vorbesc la telefon, alte antrenamente, intalniri, iar telefon, pranzul tarziu, somnul obligatoriu de dupa amiaza, trezit, cafea de dupa amiaza, ore la sala, uneori cina in oras. Asa e fiecare zi.

Am in portbagaj 2 paltoane pe care uit mereu sa le las acasa , o geanta mare de antrenament cu doua seturi de echipament, baxul de apa plata, cana de cafea in bord. Pe umeras, intinse frumos pe bancheta, stau rochia si sacoul pentru seara, in caz ca reusesc sa ma intersectez cu el spre seara . Separat, dresurile de matase si lenjeria asortata. Trusa de machiaj sta si ea cuminte intr-o gentuta. Tot in spate. Eu in trening, nemachiata si cu un tricou lejer. Ascult melodiile de dragoste pe care el mi le-a facut cadou mai pe la inceputuri. Ah, sa nu uit pantofii. Alt saculet moale, in care asez pantofii cu toc. In picioare, tenisi comozi.

Si asta fac mereu. De la o zi la alta, am constatat azi ca am uitat ca e sambata. Ieri seara am fost prea obosita sa ies in oras. Ce nebunie, acum vreo trei ani incepeam de joi seara cu distractia. Terminam duminica seara. Azi m-am trezit intreband o prietena cu ce sa ma imbrac la club. M-am bosorogit complet, ce sa mai. Si totusi, nu e rau. In 80% din timp, imi place viata mea. As vrea sa se mai intample cateva lucruri, dar cred ca trebuie doar sa am rabdare. Si asta n-a fost niciodata punctul meu forte, din pacate :)