La drum de zi...

Asa incepea profetia bunica-mii, intr-o camera intunecata, in timp ce intindea cartile vechi, rupte pe la colturi, tocite de atata amestecat. Mirosul de cafea la nisip, dulceata de visine cu apa, mirosul de kent lung si eu mica mica, cu capul sprijinit de spatarul scaunului , ascultand fascinata la dramele prin care mi se parea ca trec femeile alea.

Am aflat atunci de invidia femeilor de ghinda, de vorbele la asternut si de siguranta aparenta pe care ti-o dau cartile. Stiu de mica sa ghicesc si totusi nu o fac niciodata. Imi placea mereu sa ma duc la Buna si sa imi spuna ea cum sta treaba cu drumul de seara, de zi, cu vorbele si femeile de ghinda. Parca era un facut, nush cum naiba avea mereu cate una ceva cu mine.

Si iata ca au trecut atatia ani de atunci. Acum nu stiu de ce am ajuns cu gandul la treaba asta cu bunica-mea, de fapt voiam sa scriu despre altceva. Dar ziua asta linistita, in care stau si ma gandesc la lucruri frumoase m-a adus sa scriu despre Buna.

Eu de fapt voiam sa scriu despre un om drag mie, care e in viata mea de putin timp si care totusi pare sa fie acolo dintotdeauna, un om cu o voce calda care ma priveste amuzat si incurcat ori de cate ori il surprind cu cate o replica sugubeata. Mai voiam sa scriu si ca in bratele lui simt ca nimic rau nu se poate intampla, dar acum imi dau seama ca nici despre asta nu e vorba de fapt.

Mai citeam pe un blog ceva despre curtezane si amante. Si tin minte precis momentul in care mi-a intrat in cap, undeva in jurul varstei de 11 ai, ca e mult mai amuzant sa fii curtezana. Ca probabil se amuzau teribil scriind poezii si citind carti in Venetia, socializand cu barbatii puternici ai orasului.

Si fara vreo legatura, ma gandesc de multa vreme ce naiba e ala clafoutis. Si mai ales ce gust are o chestie de genul asta. Tot de pe un blog imi aduc aminte de o musaca de vinete facuta de mama unui fost prieten. Geniala! Musacaua, evident. De la femeia asta am invatat sa zambesc elegant cand nu-mi convine ceva si sa gatesc.Ah, iar musacaua aia de vinete era o nebunie curata....rece, vara, senzational!

Ma mai gandesc la buna mea prietena care se marita si care ieri m-a sunat ca a auzit batand inima copilului pe care o sa-l nasca. M-am bucurat ca poate sa simta asa ceva, fara sa am pretentia ca inteleg ce simte.

Si ma gandesc acum sa dau repede-repede o fuga pana la tara la Buna, sa o vad. Sa o vad si pe Mamaie, cealalta bunica, si cainele si casa de la munte in care mi-am petrecut vacantele din copilarie.

La vita e bella!