Gradina lui Sandy Bell

Cand eram mica aici era gradina mea secreta. Era un brad inalt, pe care l-au taiat. Ma ascundeam sub o tufa care acum nu mai are frunze si ma jucam in gradina. Era magic, aveam senzatia ca nu ma vede nimeni, ca e locul meu secret. Mama ma striga de la geam, ma faceam ca nu o aud si ea ca nu ma vede. Au trecut vreo 20 de ani de atunci, dar azi am redescoperit magia.














Am retrait un plans in hohote in bratele lui George, care ma imbarbata si imi dadea curaj cand nu vedeam nici o cale de iesire. Am trait magia unui om care pentru o clipa mi-a aratat ca nu exista nimic imposibil. Am vazut cartierul mic in care am crescut in alt fel si locurile cu totul schimbate.

Am incetat sa ma mai intreb de ce oamenii nu sunt oameni, de ce cuvantul dat nu inseamna nimic, de ce uneori nu a insemnat nimic nici pentru mine. De ce am crescut cautand o morala care e in mine, de ce am sperat la solutii de la altii, de ce am crezut ca lumea e un loc murdar.

Si indraznesc sa spun acum, cand lucrurile sunt clare in mine, ca vreau sa schimb lumea! Ca eu cred ca fiecare are in el o sclipire de lumina, ca fiecare dintre noi are nevoie doar de putina incredere si putina dragoste, ca exista solutii si ca increderea, dragostea, onestitatea nu sunt doar elemente abstracte ale unei filosofii de viata rasuflate.

Da, am gresit in viata mea. Am mintit, am ranit si uneori am inselat. Uneori m-am inselat pe mine inainte de oricine altcineva. Invat lectiile pe care viata mi le ofera. Am avut noroc sa am o soarta blanda pana acum, am avut noroc sa pornesc pe un drum frumos.

Si acum, cand am regasit magia, cred ca lumea se schimba. Fiecare din noi are o stea, are o lumina, are o directie si un drum. Ne trebuie un compas si o raza . Drumul ni-l gasim, mai trebuie un maestru care sa ne dea aripi si credinta ca in noi exista cel mai pretios lucru din Univers.