Ai fost visul meu frumos, ai fost eroul meu, pe care l-am iubit si l-am urat deopotriva. Mi-ai fost maestru si dusman, te-am divinizat si te-am distrus in mine. Te-am crezut perfect si am aflat ca esti doar om, am pus in sufletul tau tot ce doream sa descopar in mine. Am aflat ca esti doar un om ca toti oamenii, ca esti la fel ca toti ceilalti, ca esti special atat cat este omul care ma priveste din coltul strazii.
Am aruncat asupra ta o vraja, un miracol aproape perfect. Te-am creat in sufletul meu o fiinta perfecta, te-am hranit din mine atata vreme. Te-am iubit cu deznadejde si te-am urat cu toata fiinta mea. Te-am iubit cand nu ma atingeai, cand nici nu stiam ca existi, voiam sa ma descompui si sa ma recreezi, voiam sa fii acel creator care sa scoata la iveala sclipirea si sa vindece haul din mine. Ah, cat am vrut sa fii asa cum te-am visat, cat am sperat sa fiu creatia ta. Te-am cautat in carti, in vise, in orice urma de speranta.
Ai fost mereu o parte din mine. Acum ai murit, iar eu imi urmez drumul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
din pacate, uneori e mai sanatos sa fim bine infipti cu picioarele in pamant si sa nu credem in eroi si suflete pereche. e trist, dar asa e viata. cheer up!
Trimiteți un comentariu