Pitzipoancele pe timp de criza

Azi m-am vazut cu o buna prietena. Proaspat intoarsa pe meleagurile noastre, mi-a comunicat ca ar vrea sa traiasca oriunde, dar oriunde, mai putin in romanica. Si imi povesteste si cum a ajuns la aceasta necesitate.

Imi zice ca un amic al ei, domn de altfel simpatic si vazut frecvent in locurile unde trebuie sa fii vazut in capitala noastra ii spune la un ceai ca "romancele nici nu mai sunt asa frumoase, sunt oarecum cheap si infometate si nici vreo alura inteligenta nu au". Acum, e drept ca prin locurile pe unde umbla domnul in cauza in timpul liber nu prea gasesti doamne distinse si amuzante, dar nah, acum asta e opinia in cauza.

Bun, si zic totusi de ce vrei sa te cari? Pai uite asa. Ca asta are dreptate . Daca imi zbor creierii la munca o luna si apoi imi fac o dambla sa imi iau un ceas pupaza blonda de la receptia salii la care merg ma intreaba cine mi l-a cumparat. Asta dupa ce ma intreaba daca nu cumva am buzele tatuate si la cine. Adica musai trebuie sa am buzele tatuate ca toate imbecilele care si-au bagat cerneala in bot, asta pentru ca am ceas. Nu mai vreau. Vreau sa am in jur oameni mistoci, simpatici, relaxati, care se distreaza, care danseaza, care muncesc si care, in mama ei de tara, nu ma intreaba daca am buzele tatuate.

Ma tavaleam deja de ras. Pentru ca doamna in cauza, in ciuda aparentei de pustoaica, impusca vreo 3o si de anisori , are propria ei afacere pornita din facultate si ajunsa acum mare, e o gagica mistoaca ea in sinea ei si mai si povestea cu un patos criminal.

La carciuma unde mancam de pranz, chiar la masa din spatele nostru, doua pisi. Doua hermesuri puse pe jos la piciorul mesei, doua randuri de ochelari fumurii, doua randuri de plete intinse cu placa si evident doua vertu-uri pe masa, intre sticle de evian si cafele cu zaharina. La care prietenuta mea simpatica coboara vocea si imi zice printre dinti: uite de ce vreau sa ma car. Pana acum erau blestematele de vuitoane. Acum pana si hermesul a ajuns papornita de pitzipoanca.

Astea doua au sarit in sus. Adica si-au imbatzosat si mai tare spinarile costelive, au motzoiat buzele si au strambat dezaprobator din nasucurile lor mici si bronzate. Noi ne-am continuat pranzul in aceeasi nota amuzata, spre disperarea celor doua don'shoare.

Intr-un fel o inteleg. Doar ca eu stau deoparte de toate pupezele astea. Din pacate sau din fericire, realizez ca traiesc intr-o lume care nu exista de fapt, ca e doar un colt frumos dintr-un tablou mai putin frumos.

Ca o concluzie la dezbaterea noastra, as zice ca pe timp de criza pitzipoancele trebuie sa se intretina, sa faca sport, sa manance mai putin, sa bea mai putin, sa se machieze mai putin, sa se imbrace mai mult si sa vorbeasca mai putin. Ah, si am mai aflat ca mama pitzipoancei este de fapt adevaratul pimp. Sa se aranjeze si fata ei in viata. Dar despre mame si pitzipoance in alt episod.