Ze French Paradox

Acum ceva vreme as fi taiat mana celui care mi-ar fi putut spune ca exista viata si in afara unei diete stricte. Credeam ca daca , printr-o gluma proasta a hazardului, ma abat de la low-carb sau keto, ma transform intr-un monstru plin de celulita.

Noroc cu prietenii francezi si deja traditionala prietenie francezo-romana. Bref, mai acum ceva vreme am primit sugestia de a incerca foie gras. Nuuu , eu, cum? Niciodata, sa moara, sa dreaga si sa faca. Scoici? Bleah, dezgustator! Pana intr-o seara , la o masa unde nu s-au servit decat acest gen de preparate. Eu lesinata de foame dupa sala, am lasat deoparte fasoanele si am zis ca n-o sa mor . Pe scurt, foie gras-ul mi-a placut, stridiile nu. Am ramas fidela obiceiului frantuzesc de a manca, pentru ca mi se pare foarte gustoasa mancarea lor.



Inca nu am reusit sa imi explic cum naiba reusesc francezii - in special frantuzoaicele - sa fie atat de slabe si sa manance si paine, si croissant, si toate preparatele lor traditionale, care sunt orice, numai dietetice nu.

Bref, experienta mea frantuzeasca a insemnat ca intr-o saptamana am pus vreo 3 kile pe mine, mancand fara sa ma abtin de la nimic, dar ce am observat a fost ca nu am pus nici un fel de celulita. Ba mai mult, cand am revenit cu piciorusele pe taram romanesc, am scapat de cele kilograme intr-o saptamana, din momentul in care am revenit la dieta mea uzuala. Adica legume, lactate , oua, uneori carne. Adica tot ce am mancat si in Franta, mai putin deserturile si painea. Si vinul, si croissantele...