16 dec. 2007

asculta cum ninge decembre....


parca asa suna melodia aia trista, o canta alifantis. sau era altul? nici nu conteaza, ma bucur ca ninge, stau pe balcon si ma uit ce frumos ninge, scriu aici si ma delectez cu o cana inuman de mare de cafea sudamericana. Ma gandesc sa imi cumpar brad anul asta, de fapt imi place sa impodobesc bradul, imi place sa fac turta dulce si imi place mirosul de scortisoara si vanilie.

Cred ca singura reteta dulce pe care stiu sa o fac este turta dulce. Am invatat la 12 ani cand am vrut sa ii fac baiatului care imi placea o surpriza. Asa ca m-a invatat mama sa ii fac turta dulce in forma de braduti, glazurata cu martipan si miere. O nebunie, ce sa mai. Tin minte ca stateam cu cartea de bucate sandra marin in brate si studiam atent problema glazurii. In final a iesit bine. Nu mai stiu ce s-a intamplat cu baiatul ala. Bucataria copilariei mele a disparut sub rafturi fancy de sticla si pal de cires, masa cea veche in care am cazut si mi-am crapat pielea de pe barbie a ajuns suport pentru dosarele mel de la firma. Nu am putut sa ma despart de ea, recunosc. Am carat-o dupa mine la Bucuresti, cand m-am mutat. Tata a spus ca sunt nebuna de legat, dar am cateva obiecte de care nu reusesc sa ma despart.

Revenind la turta dulce...ma gandeam azi ca am uitat reteta magica de la 12 ani, dar gragul de google ma salveaza de fiecare data.

Turta dulce

300 gr. faina, 250 gr. zahar, 5 oua, 1 canita (pt. cafea) miere, 1 canita ulei, 1 lingurita rasa bicarbonat de sodiu, 100 gr. nuci (taiate cu cutitul - facultativ), 1 lingurita scortisoara pisata, 1 virf de cutit cuisoare pisate, coaja de lamiie, esenta de vanilie, zahar pudra

Se ard trei linguri de zahar, se sting cu o canita de apa si se lasa la racit. 5 galbenusuri se freaca cu zaharul, se adauga, pe rind, siropul de zahar ars, alternind cu faina. Se pune mierea intr-o craticioara, se incalzeste, se trage de pe foc si se adauga bicarbonatul. Se formeaza o spuma, deci craticioara trebuie sa fie putin mai mare, pentru a permite umflarea. Se continua preparatul adaugind, pe rind, mierea cu bicarbonatul, alternind cu uleiul. Se adauga scortisoara, cuisoarele, coaja rasa de lamiie, esenta de vanilie si nucile taiate si trecute prin faina. Albusurile de la cele 5 oua se bat bine si se incorporeaza usor in compozitie de mai sus. Tavile de cozonac se tapeteaza cu hirtie, se unge hirtia cu ulei si se toarna compozitia, nu mai mult de 2/3 din volumul tavii. Se coace in cuptor incalzit din timp, la foc potrivit cca 45 - 50 min. Dupa coacere, se desprinde hartia, cind s-a racit se pudreaza cu zahar pudra.

2 comentarii:

RD spunea...

Te uita cum ninge decembre
Spre geam,iubito,priveste
Mai spune s-aduca jaratec
Si focul s-aud cum trosneste
Si mana-n fotoliu spre soba
La foc sa ascult vijelia
Sau zilele mele totuna
As vrea sa le-nvat simfonia
Mai spune s-aduca si ceaiul
Si vino si tu mai aproape
Citeste-mi ceva de la poluri
Si ninga zapada ne-ngroape
Ce cald e aicia la tine
SI toate in casa-mi sunt sfinte
Te uita cum ninge decembre
Nu rade,citeste-nainte
E ziua si ce intuneric
Mai spune s-aduca si lampa
Te uita zapada-i cat gardu
Si-aprinzi promoroaca si lampa
Eu nu ma mai duc azi acasa
Potop e-napoi si-nainte
Te uita cum ninge decembre
Nu rade citeste-naïnte

http://www.youtube.com/watch?v=Djt8F7VIwvg

Alia spunea...

eu ieri ascultam vonda sheppard si deodata pe melodia cu dreaming of a white christmas ...a inceput sa ninga :). m-am dus pe ninsoarea aia direct in piata si mi-am luat o coronita de brad (un brad intreg nu puteam cara) pe care am ornat-o eu ca sa nu fie kitsch.