A fost o alegere exraordinara. Oana Pellea a facut minuni intr-o sala fara decoruri, m-a facut sa stau cu sufletul la gura urmarind o piesa din care intelegeam o bruma de franceza si care totusi a avut un sens si o vraja.
Seara a continuat cu o cina de senzatie, nu prin mancare sau locatie ci prin vorbe. Frumoase, atat de frumoase incat imi doresc sa fie reale.
3 comentarii:
Piesa a fost într-adevăr genial jucată. Şi Oana şi Mihai sunt delicioşi, rup din sufletul lor bucăţi mari şi ne dau nouă, părtaşilor la festin, un regal rar întâlnit.
Despre cină nu comentez pentru că nu vreau să pierd o bună ocazie de a nu spune nimic.
P.S. Poate că pare neobişnuit, dar e primul meu post pe un blog... (hmm... mi-e cam jenă să recunosc asta...)
Nu pot decât să subscriu.
Sunt puţin jenat; e primul meu post pe un blog...
Acum nu te descuraja, nu ne-am nascut toti cool :P
Despre oameni si situatii nu e nimic de zis, totul se transforma dupa cum vrea fiecare, prin propriile proiectii asupra realitatii.
Cat despre Oana....eu am vazut in sala aia neagra si goala un teatru, o pajiste, orice.
Trimiteți un comentariu