in a mellow trip

Am obosit, asa ca fac ce stiu cel mai bine. Stau putin in umbra, ma adun, ma gandesc la ceva , ma regasesc sau macar incerc sa o fac.

Good bye, dear friend... fade away slowly, in a mellow trip....

Seara cu gagicile

Azi am facut seara de gagici. Onor Mirunela, care a gatit dumnezeieste si a si ales cel mai potrivit vin pentru treaba asta. Intre tarte cu ceapa sau legume cu camembert si 2-3 pahare de shiraz, am decretat urmatoarele:

- femeile proaste sunt in general mai proaste decat barbatii prosti
- e minunat sa traiesti langa un om de care te indragostesti over and over, mentinand aprinsa totusi flacara ratiunii
- tzoapele vor continua sa reziste, precum gandacii de bucatarie. Prostul gust din pacate va dainui odata cu nefericite exemplare
-maine mergem sa ne dam cu votul
- e foarte cool sa ne petrecem timp intre fete, asa cum e foarte cool sa petrecem timp cu barbatii de langa noi. Nu inseamna nici sa stam bot in bot toata ziua, nici sa ne vedem din joi in Paste cu titlu de socializare in cuplu
- rolul barbatului in cuplu e sa asigure macar jumatate din venituri, asa cum treaba noastra e sa asiguram macar jumatate din liniste si bucurie, conserve de toamna si mancare. Tot ei tre sa se asigure ca lucrurile functioneaza normal in casa , aici referindu-ne la calculator, conexiunea la internet si cuptorul cu microunde.
- am stabilit datele confectionarii casutzelor de turta dulce si ne-am delectat cu un tiramisu home-made.

Acestea fiind zise, am multumit cerului ca prietenele mele sunt intregi la cap si vesele, ca sunt impacate cu realitatea si ca uneori reusesc sa fie fericite.

Ceea ce le doresc tuturor, cu aceasta ocazie.

"Eu cu cine naiba votez"?

Acest mesaj este dedicat celui sau celei care a ajuns pe blogul meu intrebandu-se "eu cu cine naiba votez?". Dear, si eu am aceeasi problema. Am cautat pe google sa aflu informatii despre catindatii de la mine din colegiu. Cu 2 exceptii, nici unul nu are site care sa mearga. La capitolul Ioan Talpes, la informatii generale, e lasat spatiu gol.

Nici eu nu sunt convinsa ca am cu cine vota. Pana anul asta am refuzat sistematic sa merg la vot, sustinand sus si tare ca nu are nici un sens. Ba mai mult, era un soi de mandrie de clan ca nici ai mei nu merg la vot, mai ales ca " toti politicienii sunt niste curve", imi cer scuze curvelor pe care de altfel le simpatizez.

Anul asta, la locale, in timp ce stateam frumos tolanita pe chaiselong pe malul marii, pisi baga viteza si zice: hai repede, ca sa ajung la vot. WTF?? Care e faza?? In fine, atunci n-am inteles de ce se grabea asa de tare sa voteze. Intre timp, am mai stat si am mai citit, m-am mai gandit, am mai intrebat in stanga si in dreapta pe la oameni mai destepti ca mine care e faza cu votul si de ce sa merg, totusi sa votez.

O discutie interesanta gasiti unde altundeva decat pe blog la Bucurenci, una pe forumul getfit si eu zic sa mergem sa votam.

Nu ai cu cine? No problem, mergi si anuleaza buletinul de vot. Dar mergi. Pentru ca altfel se cheama lene si delasare. Si atunci n-o sa ai dreptul sa protestezi cand minunatii parlamentari vor vota cine stie ce balarie. Pentru ca nu ai fost la vot.

Mergi si voteaza, la fel o sa fac si eu.

Nu merg cu metroul, dar as putea incepe sa o fac

Azi am inteles ca as putea incepe sa merg cu metroul. Recunosc, sunt o persoana comoda si am senzatia ca masina imi ofera tot confortul. Dar am simtit ca metroul poate fi, uneori, o solutie mai buna.

Azi, Alstom Transport Romania a prezentat varianta modernizata a vagoanelor vechi de metrou. In afara faptului ca am apreciat designul refacut al cabinei conductorului, mi s-a parut foarte draguta si varianta propusa pentru interiorul vagoanelor: gri, alb si oranj, cu o lumina placuta, spatiul impartit oarecum ergonomic. Dar mai ales designul ales pentru frontul cabinei - farurile sunt de la trenul de mare viteza TGV, un alt proiect de succes al companiei Alstom Transport.



Spun oarecum pentru ca aglomeratia din metrou este deja cunoscuta, dar au venit cu ideea de a pune bare de sustinere cu 3 maini curente (am aflat de curand ca asa se numesc LOL) pentru a nu face skanderberg ori de cate ori vrei sa te tii de bara.



Am vazut si cum arata cabina de conducere, m-am distrat ca in esenta un metrou se conduce cu cateva joystickuri.


Buun, si de ce spun ca uneori e mai bine cu metroul? Pentru ca mai nou poti merge cu metroul de la o autostrada la alta (bine, nu chiar direct) ceea ce te scuteste de 1.5 ore minunate petrecute in trafic. Plus ca azi am aflat ca eu cu masina am facut de la Obor la Industriilor aproape 45 de minute, in timp ce o prietena din presa a facut 15 minute pe aceeasi distanta, dar cu metroul.

Bref, am inceput sa inteleg ca nu m-a facut mama in masina si sa ma obisnuiesc cu ideea ca metroul poate fi extrem de util, mai ales cand arata frumos.

foto: Mircea Maieru, www.expus.ro

Votez?

De ceva vreme incoace m-a pocnit epidemia de democratie. Situatiune in care am inceput sa ma interesez - timid la inceput- despre exercitiul democratic. Adicatelea votului. M-a pus pe ganduri , acum cateva luni, iubitul meu care mi-a spus cat de important e pentru el sa voteze. Raspunsul meu a venit sec: Pe cine dracu' sa votez??

A mai trecut ceva timp si am mai gandit putin. Pe cine sa votez? Ce criterii sa iau in calcul? Cum sa votez? Si mai ales, de ce?
Nu-mi fac iluzii sa sper ca votul meu va schimba lumea. Dar am ajuns sa simt nevoia sa ma implic. Intrucat la nivel macro simpla mea prezenta conteaza prea putin, pot doar sa sper ca , undeva in Univers, la un moment dat o sa ma bucur ca am decis sa incep sa votez.



Asa ca duminica ma duc si la mall si cu gagicile la barfa, stau cu boyfriend la o picatura de dragoste dar ma duc si sa votez. Chiar daca sectia de votare e departe de mine, o sa merg. Pentru ca nu pot sa sper la nesfarsit ca lucrurile se vor schimba de la sine si m-am saturat sa decida pentru mine toti cei care inghit pomeni electorale la punga de un leu.

brrrr.....

In fiecare an traiesc aceeasi stare- vreau sa ninga mult, cu conditia sa nu ninga in Bucuresti. Imi place iarna cata vreme o vad din spatele unei ferestre intredeschise, dintr-o camera bine incalzita. Imi place sa stau in picioarele goale si in pantaloni scurti in casa, cu o cana mare de ciocolata calda in mana si sa ma uit cum ninge. Sau cu un pahar de sampanie in fata semineului, dupa caz. Cata vreme afara ninge si eu stau la caldura, nu am nici un fel de problema.

Iar azi, pe minunata ploaie, mi-am facut somnul obisnuit de dupa-amiaza si am visat o iarna la Paris. Nu stiu d unde am ramas cu ideea asta fixa sa merg iarna la Paris. Sau sa merg iarna oriunde altundeva decat intr-un loc cald si frumos, cert e ca imi ramane clar gustul de macarons si mirosul de scortisoara, lumanarile rosiatice si toata zapaceala specifica sarbatorilor de iarna.

Ce o sa fac oare de Craciunul asta? Anul trecut am strans rahat, caci mi-a refulat canalizarea. Prietena Miruna e optimista: Nu poate sa fie mai rau de atat, nu? Ha ha , spiritul practic tipic femeiesc ma copleseste . Mai ales cand afara e urat si ploua, cand eu trebuie sa merg la munca inainte de ora 7 dimineata si semineul lipseste complet din peisaj.

Ho ho ho, let the holidays come!

The place to be

Vrei sa fii sexy, sa fii sigura pe tine? Nu uita detaliile care conteaza atit de mult! Cit de bine te simti atunci cind manichiura si pedichiura ta sint impecabile si cit de tentata esti sa iti ascuzi mainile si picioarele cind ele nu arata asa cum ar trebui, cit de straniu devine momentul?
Da, manichiura si pedichiura spun multe despre tine la prima vedere!




Un loc extrem de special pe care ti-l propun este NAILSPACE STUDIO. Specializat in manichiura si pedichiura, acest studio concept este ceea ce multe dintre noi speram sa gasim cand mergem intr-un salon de infrumusetare (pe langa locurile de parcare): DISPONIBILITATE, O ATMOSFERA CALDA – unde sa te poti relaxa cu adevarat, O ECHIPA DE PROFESIONISTI – care sa te intampine cu un zambet pe buze si care sa se plieze pe dorintele si necesitatile tale in domeniu, care sa te consilieze si iti cultive dorinta de A REVENI! Vei fi uimita de cite noutati in domeniu (tehnici, materiale, ustensile, informatii) vei descoperi acolo.



Ca sa te poti convinge trebuie doar sa incerci!
Pentru mai multe detalii intra pe www.nailspace.ro sau programeaza-te la
(021)318 84 33/34; mob 0731 710 330.

Corespondenta moderna

Credeam ca nu am ajuns degeaba in 2008. Cand eram mica, dar mica de tot si ma trageam de par cu baietii care de fapt imi placeau si le dadeam usi si carti de biologie in cap, ne dadeam biletele. Mici, mototolite, scrise cu maini tremurande de emotie. Ce-o sa zica, o sa-mi scrie in oracol, oare ii place de mine sau de fapt de Sonia?

Mai erau si cele pline de venin, gen " Moni e o vaca, nu ai de ce sa vorbesti cu ea" sau cele date "din partea" lui Moni care, in mod evdent, ii spunea ca ea nu mai vrea sa fie prieteni si sa nu mai vorbeasca in pauza mare, deasupra unui corn cu mac. 

Timpul a trecut, cum altfel decat implacabil, si omenirea a descoperit mobilul. Care musai trebuia folosit la dat bip-uri, vorbit la 3 secunde...ah, ce vremuri! Conversam ore intregi la "3 secude", deja devenisem experti la asta. 

Intre timp, descopar ca unii oameni uita ca societatea a progresat, ca omenirea se indreapta spre o vibratie spirituala mai inalta, ca tindem cu totii spre o lume mai buna, mai linistita. Anume este vorba despre o stimata doamna de varsta  respectabila, care ma distreaza lasandu-mi biletele pe masina. Asta n-ar fi o problema daca ar fi pline de muie din cauza ca i-as fi blocat locul de parcare. Nu nu, asta as fi inteles si as fi apreciat. Dar stimabila se pare ca si-a descoperit talentul la scris povesti telenovelistice si lacrimogene. 

Eu pot intelege cu usurinta greutatile mid-life crisis-ului la femei, care se lasa cu tulburari de genul istericale , pot trece cu vederea si opinii personale pe care nu dau doi bani. Dar in momentul in care nevoia de comunicare depaseste limitele normale si ajungem la biletele, deja ma amuz mai tare decat e cazul. 

Unu, pentru ca solutia in cazul asta e o vizita urgenta la un psiholog bun, vizita care trebuie repetata saptamanal vreme de cateva luni bune. 

Doi, pentru ca de obicei raspund civilizat la telefon si mi s-ar parea mai util societatii si cucoanei in cauza sa imi dea frumos un telefon (mailul e mai greu de folosit pentru unii oameni, dar raspund si la mailurile pe care le primesc) sau sa vina sa ma viziteze la sala, sa ma intrebe ce are de intrebat, sa ia un valium si sa ma scuteasca. Mai ales cu biletele si telefoane date sambata noaptea. 

Voi ce ziceti?

x-pli-cit

Imi vine catodata sa te calc pe cap. Sa te fac sa suferi, sa prind un strat mic de piele sub marginea tocului si sa rotesc scurt, din glezna, piciorul, ridicand usor varful piciorului. As prefera, din considerente de eficienta, ca pielea de sub tocul meu sa fie neteda si fina. Si sa vad in ochii tai durerea, sa vad cum iti aluneca o lacrima de-a lungul nasului care incepe sa se inroseasca.



As mai vrea sa iti prind capul intre doua boxe care sa iti urle in urechi, dar mai ales in cea stanga, ca nimic din ceea ce crezi nu e adevarat in forma in care crezi.

As vrea uneori sa pricepi o data pentru totdeauna ca nu sunt ceea ce crezi tu ca sunt, ca nimic din lucrurile pe care crezi ca le stii despre mine nu sunt adevarate. Ca ai trait in eroare , adunand cioburi de sticla intr-un caleidoscop . Ca lucrurile nu sunt asa cum crezi tu, cand crezi tu . Ca timpul curge altfel decat crezi si ca atunci cand crezi ca stii unde esti, de fapt apare pisica dungata din Alice in Wonderland si iti arata ca ai gresit drumul.

As vrea sa te palmuiesc scurt, din incheietura mainii drepte, ca sa te trezesti, sa iti dai seama ce iti faci. Ca timpul curge in voia lui, indiferent de cat ai vrea sa nu fie asa. Ca totul isi gaseste un echilibru.

Da, sunt furioasa. Sufar ca nu intelegi, imi vine sa urlu in casa cand stiu ca nu ma aude nimeni si stiu ca nu are vreun sens. Sa urlu pana mi se umfla venele pe gat, sa dau afara tot puroiul din mine, sa ma curat si sa nu mai simt nimic din negura care e acum in mine.

Sa ma ridic ca dupa un botez, curatata de tot ce ai pus in mine, de tot ce m-ai facut sa cladesc in jurul meu.

Daca ar fi sa fii om, as vrea sa fii o femeie frumoasa, ca sa fie mai mare durerea cand te-as ucide. As vrea sa suferi incet, sa te stingi palpaind intocmai ca o lumanare care se consuma. Pentru ca traiesc cu tine de prea multa vreme ca sa te inlatur brusc, pentru ca te urasc la fel de mult pe cat te iubesc.

Paine de casa

In weekend am cumparat rasfaturi. Pate de tara, branzeturi, vinuri mai multe decat mancarea, apa plata si iaurturi bio.



Am luat si o paine neagra, multicereale, de casa. Mica si grea, densa si frumos mirositoare. Am uitat de ea intr-un colt de frigider, pana cand l-am citit azi pe exarhu despre bucuria de a manca. Si imi aduc aminte de zilele cand eram mica si facea mamaie paine cu malai si chimen in forme de chec . Si eu o mancam goala, cand aproape se racea si ma uitam pe balcon la teii care se ingalbeneau in soare. Mirosea a aer rece si vedeam iedera din curtea blocului, cu bancile negre pe care nu aveam voie sa ne jucam intre doua si cinci. Mai imi aduc aminte de cainii lui Lucian si de Picky, soricarul teribil care ne-a inspaimantat tuturor copilaria. Si Nea Teica, administratorul cartierului, care ne certa ca ii furam florile din gradina.

Imi aduc aminte de mamaie cum ma invata sa pictez. Stateam pe un scaunel ca de jucarie, la o masuta mica mica si o desenam pe Oana cu tocuri. Pentru ca atunci ma chema Oana si eram mica si blonda, cu gropite in obraji si nu mancam decat gheare si gat de pui. Pentru ca asa voiam eu, imi placeau. Imi mai placeau biscuitii muiati in cafea de la Buna, pentru ca stiam ca nu am voie, mirosul de cafea alvorada si tigari kent, de parfum Chanel si sapunurile rexona ascunse intre lenjerii.

Ma uit acum la amintirile de atunci ca un strain care s-a pierdut intr-o lume prea rapida. Stiu ca numaram cati ani am de-andaratelea. Cumva, ajunsesem la concluzia, undeva la 3-4 ani, ca eu nu cresc, ci momentul nasterii mele se tot indeparteaza. Asta in timp ce ma uitam fascinata la sticlele cu coniac ale lui taica-meu si miroseam sticle de visinata pentru ca imi placea culoarea. Mai stiu ca ma ascundeam si cu vara-mea si scormoneam cu orele in hainele mamelor noastre, de pe vremea cand erau in liceu. Ne jucam cu margelele lui Mamaie si placerea mea suprema era sa umblu imbracata prin casa in rochia de soacra a bunica-mii. Albastra, stralucitoare, adusa tocmai de la Paris.

Mai mi-aduc aminte de nucile umplute cu crema de ciocolata pe care le facea Mamaie si cu strabunica-mea, Meme. Si papagalul pe care m-am suparat pentru ca murise si nu a vrut sa invie desi il rugam frumos.

Si in sufrageria mea alba miroase a paine de casa, in timp ce eu scriu in liniste despre o lume care a incetat sa dispara brusc, intr-o zi pe care am uitat-o.

The most important thing in the world

Am crezut pana acum ca cel mai important lucru in viata mea e armonia, linistea, dragostea, familia si prietenii. Am mai crezut ca e important unde stau, ce masina conduc, unde imi fac vacantele, cat si unde calatoresc, ce masura sunt blugii, cat de mult imi arata iubitul ca ma iubeste, cat de supportive sunt prietenele mele si cat de bine imi sta parul.



Am slabit printre altele ca sa am langa mine barbatul care consideram ca merit sa il am. Am ajuns la concluzia ca nu muschii sunt totul si ca mai sunt si multe lucruri pe langa suta de grame de ton in apa. Mi-am spus ca ciocolata nu e mai buna ca sexul si ca prefer oricand sa astept pentru un loc de parcare mai bun decat sa iau locul pentru handicapati. Atat cu masina cat si cu barbatii e cam la fel. Am ajuns sa apreciez linistea singuratatii si sa ma bucur ca ma duc la job cu placere. Mi-am asumat greselile si minciunile si am uitat gandurile razboinice.

Iar zilele astea am inteles ca nimic din toate astea nu e cu adevarat important. Am inteles ca am primit o lectie a simplitatii: sanatatea e cea mai importanta. Am vazut o mama de 40 de ani care de 12 ani sufera de leucemie. Mama asta era ingrijita de fata ei de 18 ani. Si copilul asta cu ochii verzi era mai sigur de ceea ce trebuie sa faca decat am fost eu vreodata, desi mama e grav bolnava si totusi spera amandoua. Nu am fost vreodata genul de bisericoasa, dar cand le-am intalnit am simtit nevoia sa ma rog Marelui Creator pentru ele, pentru sanatatea lor. Am primit o lectie a recunostintei. Pentru ca acum multumesc pentru fiecare zi in care ma trezesc sanatoasa. Pentru ca am inteles ca nu mi se cuvine nimic. Ca totul se intampla pentru un motiv si ca, uneori, doi oameni complet diferiti se apropie pentru totdeauna cand trec impreuna o greutate.

Am mai simtit pentru prima data ca nu trebuie sa mi se ridice statui ori de cate ori fac ceva bun. Am inteles ca nu e un targ, ca generozitatea nu e comert cu sentimente. Lectia umilintei . Sa ajut pentru ca simt nevoia sa fac un lucru bun, fara sa astept nici macar un multumesc. E interesant pentru mine, care am crescut facand comert cu sentimentele. Luam 10 pentru ca voiam sa ma uit la desene o ora in plus, apoi am mers la concursuri pentru ca voiam haine mai frumoase si bani de buzunar mai multi. Acum am decis sa fac ce simt.

Si simt ca nimic nu e mai important decat sanatatea, pentru ca fara ea se duce naibii armonia, linistea, dragostea si toata povestea mea de viata.