Femeile pe care le admir

Ma gandeam azi, in timp ce mi-am descoperit surprinsa figura intr-un colt de oglinda. Si am stiut ca am cearcane desi nu le vedeam, pentru ca m-am obisnuit atat de mult cu ele incat nu concep sa nu le am. Si am stiut ca am uitat sa ma dau iarasi cu crema, desi m-am spalat temeinic pe fata cu apa si sapun. Si am stiut ca as vrea sa fiu una din acele femei care detin un soft secret de organizare, care intotdeauna se dau cu crema, se dau cu fond de ten, se pudreaza, isi dau cu rimel si blush si mai stiu eu ce...

As vrea sa fiu una din acele femei care au parul intotdeauna aranjat si unghiile facute, as vrea uneori sa am vocea subtire si calda. Ah, si sa am degetele lungi si subtiri, cu unghii inguste si taiate scurt, date cu oja rosie. Am reusit in timp sa am unghiile de la picioare mici si drepte, dar ma tem ca oricat as incerca nu voi reusi sa am degete lungi si fine. Sau voce subtire si calda .

Am reusit in timp sa imi cumpar haine in culori pastel, sa aleg materiale vaporoase si sa imi cumpar farduri. Am si bijuterii, dar nu le port.

Imi fac constiincios parul de 3 ori pe saptamana, imi ingrijesc unghiile si tenul. Dar nu-mi iese toata schema. Am prietene care se trezesc cu 2 ore mai devreme ca sa isi faca par, machiaj, sa isi aleaga hainele si tot asa. Eu recunosc: sunt incapabila de asa ceva. Ma trezesc cu 30 de minute inainte de prima ora. In 15 minute plec din casa, din momentul in care deschid ochii. Imi pregatesc de seara cafeaua, din simplul motiv ca dimineata imi place sa beau cafeaua rece. Si neagra. Si sa fie cat mai amara.

Nu mananc dimineata niciodata. De mica sunt asa, probabil ca il mostenesc pe tata. Ma trezesc brusc, aproape militaresc. Suna ceasul o singura data. De cele mai multe ori deschid ochii exact inainte sa inceapa alarma. Pe cale de consecinta, decolez din casa in fuga. Plec in fiecare zi la sala, asa ca nu imi bat capul. Colanti, tricou, adidasi, sosete. Nimic complicat.

Si tot nu pot sa nu imi doresc sa ajung sa fiu una din acele femei aranjate, care nu stiu cum naiba reusesc sa se machieze dimineata, sa isi faca parul si unghiile, sa aiba o voce calda si sa poarte bijuterii mici si feminine.

Seara cu gagicile

Azi am facut seara de gagici. Onor Mirunela, care a gatit dumnezeieste si a si ales cel mai potrivit vin pentru treaba asta. Intre tarte cu ceapa sau legume cu camembert si 2-3 pahare de shiraz, am decretat urmatoarele:

- femeile proaste sunt in general mai proaste decat barbatii prosti
- e minunat sa traiesti langa un om de care te indragostesti over and over, mentinand aprinsa totusi flacara ratiunii
- tzoapele vor continua sa reziste, precum gandacii de bucatarie. Prostul gust din pacate va dainui odata cu nefericite exemplare
-maine mergem sa ne dam cu votul
- e foarte cool sa ne petrecem timp intre fete, asa cum e foarte cool sa petrecem timp cu barbatii de langa noi. Nu inseamna nici sa stam bot in bot toata ziua, nici sa ne vedem din joi in Paste cu titlu de socializare in cuplu
- rolul barbatului in cuplu e sa asigure macar jumatate din venituri, asa cum treaba noastra e sa asiguram macar jumatate din liniste si bucurie, conserve de toamna si mancare. Tot ei tre sa se asigure ca lucrurile functioneaza normal in casa , aici referindu-ne la calculator, conexiunea la internet si cuptorul cu microunde.
- am stabilit datele confectionarii casutzelor de turta dulce si ne-am delectat cu un tiramisu home-made.

Acestea fiind zise, am multumit cerului ca prietenele mele sunt intregi la cap si vesele, ca sunt impacate cu realitatea si ca uneori reusesc sa fie fericite.

Ceea ce le doresc tuturor, cu aceasta ocazie.

Corespondenta moderna

Credeam ca nu am ajuns degeaba in 2008. Cand eram mica, dar mica de tot si ma trageam de par cu baietii care de fapt imi placeau si le dadeam usi si carti de biologie in cap, ne dadeam biletele. Mici, mototolite, scrise cu maini tremurande de emotie. Ce-o sa zica, o sa-mi scrie in oracol, oare ii place de mine sau de fapt de Sonia?

Mai erau si cele pline de venin, gen " Moni e o vaca, nu ai de ce sa vorbesti cu ea" sau cele date "din partea" lui Moni care, in mod evdent, ii spunea ca ea nu mai vrea sa fie prieteni si sa nu mai vorbeasca in pauza mare, deasupra unui corn cu mac. 

Timpul a trecut, cum altfel decat implacabil, si omenirea a descoperit mobilul. Care musai trebuia folosit la dat bip-uri, vorbit la 3 secunde...ah, ce vremuri! Conversam ore intregi la "3 secude", deja devenisem experti la asta. 

Intre timp, descopar ca unii oameni uita ca societatea a progresat, ca omenirea se indreapta spre o vibratie spirituala mai inalta, ca tindem cu totii spre o lume mai buna, mai linistita. Anume este vorba despre o stimata doamna de varsta  respectabila, care ma distreaza lasandu-mi biletele pe masina. Asta n-ar fi o problema daca ar fi pline de muie din cauza ca i-as fi blocat locul de parcare. Nu nu, asta as fi inteles si as fi apreciat. Dar stimabila se pare ca si-a descoperit talentul la scris povesti telenovelistice si lacrimogene. 

Eu pot intelege cu usurinta greutatile mid-life crisis-ului la femei, care se lasa cu tulburari de genul istericale , pot trece cu vederea si opinii personale pe care nu dau doi bani. Dar in momentul in care nevoia de comunicare depaseste limitele normale si ajungem la biletele, deja ma amuz mai tare decat e cazul. 

Unu, pentru ca solutia in cazul asta e o vizita urgenta la un psiholog bun, vizita care trebuie repetata saptamanal vreme de cateva luni bune. 

Doi, pentru ca de obicei raspund civilizat la telefon si mi s-ar parea mai util societatii si cucoanei in cauza sa imi dea frumos un telefon (mailul e mai greu de folosit pentru unii oameni, dar raspund si la mailurile pe care le primesc) sau sa vina sa ma viziteze la sala, sa ma intrebe ce are de intrebat, sa ia un valium si sa ma scuteasca. Mai ales cu biletele si telefoane date sambata noaptea. 

Voi ce ziceti?