Paine de casa

In weekend am cumparat rasfaturi. Pate de tara, branzeturi, vinuri mai multe decat mancarea, apa plata si iaurturi bio.



Am luat si o paine neagra, multicereale, de casa. Mica si grea, densa si frumos mirositoare. Am uitat de ea intr-un colt de frigider, pana cand l-am citit azi pe exarhu despre bucuria de a manca. Si imi aduc aminte de zilele cand eram mica si facea mamaie paine cu malai si chimen in forme de chec . Si eu o mancam goala, cand aproape se racea si ma uitam pe balcon la teii care se ingalbeneau in soare. Mirosea a aer rece si vedeam iedera din curtea blocului, cu bancile negre pe care nu aveam voie sa ne jucam intre doua si cinci. Mai imi aduc aminte de cainii lui Lucian si de Picky, soricarul teribil care ne-a inspaimantat tuturor copilaria. Si Nea Teica, administratorul cartierului, care ne certa ca ii furam florile din gradina.

Imi aduc aminte de mamaie cum ma invata sa pictez. Stateam pe un scaunel ca de jucarie, la o masuta mica mica si o desenam pe Oana cu tocuri. Pentru ca atunci ma chema Oana si eram mica si blonda, cu gropite in obraji si nu mancam decat gheare si gat de pui. Pentru ca asa voiam eu, imi placeau. Imi mai placeau biscuitii muiati in cafea de la Buna, pentru ca stiam ca nu am voie, mirosul de cafea alvorada si tigari kent, de parfum Chanel si sapunurile rexona ascunse intre lenjerii.

Ma uit acum la amintirile de atunci ca un strain care s-a pierdut intr-o lume prea rapida. Stiu ca numaram cati ani am de-andaratelea. Cumva, ajunsesem la concluzia, undeva la 3-4 ani, ca eu nu cresc, ci momentul nasterii mele se tot indeparteaza. Asta in timp ce ma uitam fascinata la sticlele cu coniac ale lui taica-meu si miroseam sticle de visinata pentru ca imi placea culoarea. Mai stiu ca ma ascundeam si cu vara-mea si scormoneam cu orele in hainele mamelor noastre, de pe vremea cand erau in liceu. Ne jucam cu margelele lui Mamaie si placerea mea suprema era sa umblu imbracata prin casa in rochia de soacra a bunica-mii. Albastra, stralucitoare, adusa tocmai de la Paris.

Mai mi-aduc aminte de nucile umplute cu crema de ciocolata pe care le facea Mamaie si cu strabunica-mea, Meme. Si papagalul pe care m-am suparat pentru ca murise si nu a vrut sa invie desi il rugam frumos.

Si in sufrageria mea alba miroase a paine de casa, in timp ce eu scriu in liniste despre o lume care a incetat sa dispara brusc, intr-o zi pe care am uitat-o.

Gradina lui Sandy Bell

Cand eram mica aici era gradina mea secreta. Era un brad inalt, pe care l-au taiat. Ma ascundeam sub o tufa care acum nu mai are frunze si ma jucam in gradina. Era magic, aveam senzatia ca nu ma vede nimeni, ca e locul meu secret. Mama ma striga de la geam, ma faceam ca nu o aud si ea ca nu ma vede. Au trecut vreo 20 de ani de atunci, dar azi am redescoperit magia.














Am retrait un plans in hohote in bratele lui George, care ma imbarbata si imi dadea curaj cand nu vedeam nici o cale de iesire. Am trait magia unui om care pentru o clipa mi-a aratat ca nu exista nimic imposibil. Am vazut cartierul mic in care am crescut in alt fel si locurile cu totul schimbate.

Am incetat sa ma mai intreb de ce oamenii nu sunt oameni, de ce cuvantul dat nu inseamna nimic, de ce uneori nu a insemnat nimic nici pentru mine. De ce am crescut cautand o morala care e in mine, de ce am sperat la solutii de la altii, de ce am crezut ca lumea e un loc murdar.

Si indraznesc sa spun acum, cand lucrurile sunt clare in mine, ca vreau sa schimb lumea! Ca eu cred ca fiecare are in el o sclipire de lumina, ca fiecare dintre noi are nevoie doar de putina incredere si putina dragoste, ca exista solutii si ca increderea, dragostea, onestitatea nu sunt doar elemente abstracte ale unei filosofii de viata rasuflate.

Da, am gresit in viata mea. Am mintit, am ranit si uneori am inselat. Uneori m-am inselat pe mine inainte de oricine altcineva. Invat lectiile pe care viata mi le ofera. Am avut noroc sa am o soarta blanda pana acum, am avut noroc sa pornesc pe un drum frumos.

Si acum, cand am regasit magia, cred ca lumea se schimba. Fiecare din noi are o stea, are o lumina, are o directie si un drum. Ne trebuie un compas si o raza . Drumul ni-l gasim, mai trebuie un maestru care sa ne dea aripi si credinta ca in noi exista cel mai pretios lucru din Univers.