Macarons, primavara

Mie primavara imi place mult, cam cel mai mult, de fapt. E anotimp de indragosteala, de plimbari, de calatorii, de tot felul de lucruri frumoase. In general, primavara am si cele mai frumoase idei si mi se intampla si cele mai frumoase calatorii. Nu sunt eu vreo mare turista, in mare din comoditate si mai ales datorita faptului ca imi place la Bucuresti. Dar cand plec, ma bucur .

Destinatia mea preferata ramane insa Parisul. Am umblat pe cateva continente, am vizitat ceva locuri, dar tot acolo imi place cel mai mult. Cand eram mica, tata pleca la Paris si imi aducea mereu de acolo carti si imagini cu flori si parcuri, poze idealizate ale unui oras deja frumos. Imi spunea ca la Paris miroase frumos a flori, ca lumea se imbraca frumos si ca e chic sa circuli cu metroul. Iar eu am crescut in atmosfera asta, cu povestile profesoarei mele de franceza, care traise vreo 30 de ani la Paris si care imi spunea cele mai minunate lucruri despre oras.

Asa ca si acum imi place acolo. Stiu acum ca Parisul nu miroase a flori, ca metroul nu e chic dar e util si ca orasul e frumos atunci cand ai chef si pofta de viata. Culmea, prima data cand am ajuns acolo eram cu sufletul zdrente. Acum cativa ani, lumea mea se sparsese in bucati, iar eu am plecat cu sufletul gol spre un oras la care doar visasem. Masutele inghesuite din Marais si o doza sanatoasa de Mojito imaprtita frateste cu doi gay necunoscuti au facut ca dilemele mele existentiale sa dispara pe moment, iar eu am putut sa ma bucur de frumusetea locului. Caci orasul e intr-adevar minunat, iar in luna mai e si mai mult de atat. Ma gandeam ca daca ar fi sa am vreo dorinta, mi-as dori ca in fiecare luna sa fie luna mai. Si daca s-ar putea ca Bucurestiul sa fie Paris, ar fi senzational, dar sa ramanem totusi in plan real.

Asa ca prima mea vizita la Paris a fost a unui olog, a unui invalid care incerca sa mearga totusi fara un picior. Si mi-a prins bine, am mers mult si am gandit mult, am invatat ca bucuriile pot fi si solitare si ca uneori e mai bine sa nu vorbesti despre nimic.

Apoi, cateva saptamani mai tarziu, am trait o alta poveste, am descoperit un Paris exclusivist, al hotelurilor din centru si al restaurantelor cu staif. Atunci, in dezmeticeala surprizelor de tot felul, am descoperit micile bule crocante ca un vis, cu arome de toate felurile si crusta crantzanitoare de zahar.
Habar n-aveam eu de macarons, eu ma bucuram ca traversasem L'Etoile pe deasupra, fugind fericita printre masini. Bref, pentru ca nu stiu de ce totusi scriu despre asta, mi-a placut intotdeauna orasul asta care m-a gazduit si in fericire ca si in tristete, cu cafelele negre baute dimineata devreme, cu stradutele frumoase si locurile in care poti fi pentru o zi printesa.

Acum e frumos si la Bucuresti, stau intr-un cartier frumos, ma imbrac frumos si uneori merg cu bicicleta. Merg la un coafor frantuzesc, unde ma conversez in franceza cu personalul. Iau paine de la o brutarie traditionala frantuzeasca, mananc la un restaurant frantuzesc si ocazional ma intretin cu cei cativa cunoscuti francezi de pe langa noi.

Cu toate astea insa, doua lucruri nu am gasit inca la Bucuresti - linistea de a-mi trai deopotriva bucuriile si dramele personale si macarons, micile bule de fericire gustativa....