Pitzipoancele pe timp de criza

Azi m-am vazut cu o buna prietena. Proaspat intoarsa pe meleagurile noastre, mi-a comunicat ca ar vrea sa traiasca oriunde, dar oriunde, mai putin in romanica. Si imi povesteste si cum a ajuns la aceasta necesitate.

Imi zice ca un amic al ei, domn de altfel simpatic si vazut frecvent in locurile unde trebuie sa fii vazut in capitala noastra ii spune la un ceai ca "romancele nici nu mai sunt asa frumoase, sunt oarecum cheap si infometate si nici vreo alura inteligenta nu au". Acum, e drept ca prin locurile pe unde umbla domnul in cauza in timpul liber nu prea gasesti doamne distinse si amuzante, dar nah, acum asta e opinia in cauza.

Bun, si zic totusi de ce vrei sa te cari? Pai uite asa. Ca asta are dreptate . Daca imi zbor creierii la munca o luna si apoi imi fac o dambla sa imi iau un ceas pupaza blonda de la receptia salii la care merg ma intreaba cine mi l-a cumparat. Asta dupa ce ma intreaba daca nu cumva am buzele tatuate si la cine. Adica musai trebuie sa am buzele tatuate ca toate imbecilele care si-au bagat cerneala in bot, asta pentru ca am ceas. Nu mai vreau. Vreau sa am in jur oameni mistoci, simpatici, relaxati, care se distreaza, care danseaza, care muncesc si care, in mama ei de tara, nu ma intreaba daca am buzele tatuate.

Ma tavaleam deja de ras. Pentru ca doamna in cauza, in ciuda aparentei de pustoaica, impusca vreo 3o si de anisori , are propria ei afacere pornita din facultate si ajunsa acum mare, e o gagica mistoaca ea in sinea ei si mai si povestea cu un patos criminal.

La carciuma unde mancam de pranz, chiar la masa din spatele nostru, doua pisi. Doua hermesuri puse pe jos la piciorul mesei, doua randuri de ochelari fumurii, doua randuri de plete intinse cu placa si evident doua vertu-uri pe masa, intre sticle de evian si cafele cu zaharina. La care prietenuta mea simpatica coboara vocea si imi zice printre dinti: uite de ce vreau sa ma car. Pana acum erau blestematele de vuitoane. Acum pana si hermesul a ajuns papornita de pitzipoanca.

Astea doua au sarit in sus. Adica si-au imbatzosat si mai tare spinarile costelive, au motzoiat buzele si au strambat dezaprobator din nasucurile lor mici si bronzate. Noi ne-am continuat pranzul in aceeasi nota amuzata, spre disperarea celor doua don'shoare.

Intr-un fel o inteleg. Doar ca eu stau deoparte de toate pupezele astea. Din pacate sau din fericire, realizez ca traiesc intr-o lume care nu exista de fapt, ca e doar un colt frumos dintr-un tablou mai putin frumos.

Ca o concluzie la dezbaterea noastra, as zice ca pe timp de criza pitzipoancele trebuie sa se intretina, sa faca sport, sa manance mai putin, sa bea mai putin, sa se machieze mai putin, sa se imbrace mai mult si sa vorbeasca mai putin. Ah, si am mai aflat ca mama pitzipoancei este de fapt adevaratul pimp. Sa se aranjeze si fata ei in viata. Dar despre mame si pitzipoance in alt episod.

Luna plina

Azi ma gandeam ca n-am mai scris ...n-am mai avut timp, luna asta (inca nu s-a incheiat, dar en fin) a fost o nebunie continua.

Am inceput sa renovam sala, am terminat de renovat sala. Am muncit ca nebunii, ore in sir in care am stat sa planificam, sa ne gandim, sa gasim materialele....ce sa mai, o aventura! Mie imi place cum a iesit. Frumos, curat, spatios...nu o zic doar eu, mi-au zis si fetele de la sala. Asta asa, ca sa nu ma felicit singura. Recunosc insa ca n-as fi reusit singura. Probabil ca intr-o alta viata am facut ceva foarte bun sa merit sa primesc atata bunatate.











Apoi am plecat cateva zile in vacanta. Mare, soare, viata simpla si frumoasa. Am ajuns din nou la concluzia ca nu sunt "holiday person".



Adica sa fac poze, sa filmez, sa stiu ce obiective turistice trebuie vizitate...nah, not for me. Dar am gasit o laguna cu apa limpede si frumoasa, niste apusuri de vis si niste dimineti frumoase, somnoroase si linistite. Asa, de vara....

Acum a venit toamna. Adica nu asa, calendaristic. Parca mi s-a mutat o piesulica in creierul de blonda si m-am focusat pe munca. Gata cu vara, gata cu vacanta. Norocul meu ca imi place. Si iar incep de dimineata devreme, cand inca e frig afara. Ziua stau in biroul micut cu canapele si imi aduc din cand in cand aminte de o clipa frumoasa. Zambesc si revin la treaba. La oaza de liniste de acasa, la lucrurile simple si frumoase, la pasiune si bucurie. Franturi de fericire intr-o zi plina.


Tot e frumos asa....

El Capitan la Snagov

In weekend am mers la o plimbare prin Snagov. Asa ca in afara de plimbarica in sine, ne-am oprit si pe la El Capitan, carciuma de pe malul lacului. Nu mai fusesem acolo de ceva vreme, dar nu m-a surprins prea tare sa constat ca nu s-a schimbat prea mult.

Stiam ca au schimbat bucatarul, astfel ca meniul aduce izbitor de mult cu cel vechi de la Grandeur. Mancarea a fost buna, dar nu fenomenal de buna. Am ales crema de legume si pui de Mihailesti, un fel de pui la cuptor cu tot felul de condimente.

Ce m-a amuzat cel mai tare la acest loc e atmosfera de "self made man" care pluteste. Fete tinere, foarte coafate, machiate complet la ora 4 pm. Domni imbracati lejer in tricouri LaMartina si Paul&Shark, cu ceasuri mult prea mari de aur.

Desi nu am nimic de reprosat mancarii, atmosfera m-a descurajat sa mai programez vreo vizita la ei.

Ici et la, locul cu mancare frantuzeasca

In ultima vreme am tot mers la un restaurant frantuzesc mic si incantator. In Romana, chiar in capatul strazii Mendeleev se afla acest mic restaurant condus de doi bucatari francezi.

Locul este amenajat extrem de simplu , parca pentru a lasa toata atentia sa se concentreze asupra mancarii. Care este un adevarat festival.

Preferatele mele ? Gazpacho de rosii , tartar de vita (surpriza, e tocat de mana, nu in masina de tocat carne) si moelleux chocolat care este cel mai bun din Bucuresti. As mai adauga pe lista si crevetii pe pat de burta de vita care sunt o nebunie delicioasa, sorbetto de fructe facut in casa dupa reteta traditionala si tot asa.

Au si o selectie bunicica de vinuri potrivite meniului, o atmosfera foarte placuta si este noul meu loc preferat din oras.

Preturile sunt civilizate, de cele mai multe ori gasesti loc de parcare chiar in fata si este un loc minunat sa te vezi cu prietenele la masa, sa ai un meeting de afaceri sau pur si simplu pentru o inatlnire romantica.

despartiri si relatii futute

De fiecare data cand am inceput o relatie, nu m-am gandit ca o sa se si termine. Adica nu am avut vreun soi de plan de retragere, chiar daca nu de fiecare data mi-am imaginat ca printul ma duce la altar. Si unele s-au terminat mai bine, unele mai prost. In timp, sentimentele si amintirile s-au estompat si am trecut relativ usor peste fiecare astfel de episod. Iar eu ma consider unul din cazurile norocoase.

Pentru ca in seara asta m-am intalnit cu niste amici. Si am ajuns cumva sa vorbim despre despartiri. Si in afara de faptul ca mi-am promis in sinea mea ca nu o sa mai calc pe nimeni pe bataturi pana la punctul la care ajunge sa vrea sa imi rupa gatul, le-am multumit in gand tuturor fostilor mei . Pentru ca am auzit povesti atat de fundamental defecte, incat mi-am dat seama ca oricat de rele au fost ale mele, au fost nimic.



Si m-am gandit ce incredere in viitor mai poti avea dupa ce omul in care aveai cea mai mare incredere iti calca visele in picioare. Ce faci cand realizezi ca nu il cunosteai pe omul de langa tine, ca ai descoperit brusc un personaj Jekyll/Hyde? Cum dracu' iti aduni viata facuta praf si incerci sa o iei de la capat? Cand ajungi in punctul in care "e prea mult" si cum te opresti cand ai ajuns in punctul in care nu vrei decat sa te razbuni?

Asa ca revin si imi dau seama ca am avut noroc. In cazul meu, puteau sa fie mult mai rele, puteau sa se termine mult mai prost si sa dureze mult mai mult tot balamucul despartirilor. Si eu, din fericire, inca pot avea incredere ca o sa fie bine.

Prin Bucuresti, vara

Azi ma gandeam ca Bucurestiul e urat. Dar urat, nene...blocuri urate, drumuri urate, copaci verzi cenusii de la praf si tot asa. Si am avut o sclipire. Mi-am dat seama ca o sa ajung o stafida uracioasa, care toaca permanent despre cat de urat e la Bucuresti.

Si brusc mi-am adus aminte de toate locurile frumoase din oras. De terasele mele preferate, unde stau si lucrez in liniste, de stradutele intortocheate si pline de verdeata pe care imi place sa merg la masaj, de curtile ascunse in spatele unui gard frumos de trandafiri. Si mi-am adus aminte de ce ma intoc de fiecare data inapoi la Bucuresti. Mi-am amintit zambetele fetelor de la sala, aerul de intima complicitate al prietenelor mele, cafelele cu dulceata si tarta de rubarba de la Marlene.

Si m-a surprins sa imi aduc aminte ca de fiecare data cand plec din tara abia astept sa ma intorc. La casa plina de caldura, la visele si bucuriile care sunt viata mea. Si uite asa mi-am adus aminte ca de fapt imi place la Bucuresti.

In ultima vreme...

Nu am mai avut timp sa scriu. Nu am mai avut nici prea multe lucruri despre care sa scriu. Am inceput sa renovam sala. Planuri, optimizari, slava cerului ca incepe sa prinda contur. Apoi chestii estetice, feng shui, coordonarea amenajarii cu noul concept al salii si tot asa...din nou, norocul meu ca nu sunt singura in povestea asta, ca imi prindeam urechile.

Asa ca lately sunt pe santier, aleg materiale, studiez culori, mananc pui cu salata ca doar asta au sanatos la fastfoodul din coltul salii si beau apa. Ah, sau iaurt si nuci brazilia de la benzinarii.

Abia astept sa reluam orele, imi lipseste sala si distractia de la ore. Am incercat sa gasesc o sala unde sa fac niste antrenamente saptamana asta. Nu mi-a facut nimic cu ochiul, asa ca probabil o sa ies in parc la alergare.

ah, si am invatat sa imi fac singura unghiile cu rosu. Sunt mandra de mine! Ma uit eu in X pana reusesc, dar .... e bine.