In fine, ajung eu in Vama pe la 4.30 dimineata, ma tarasc obosita dar fericita spre camera pe care o rezervasem inainte sa plec din Bucuresti si ma cufund in linistea viselor.
M-am jucat in cer, la Balcic. Minunat, n-am mai ras atat de ani buni....de fapt, nici nu cred ca am reusit sa ma detasez atat de tare de lume si conventii ca sa pot sa ma amuz atat de tare din momentul in care am devenit constienta de mine...asta se intampla pe la vreo 11 ani, as a matter of fact .
Dimineata ne rasfatam cu cafele in cesti micute, ca la bunica la tara. Gazdele erau foarte dragute, grijulii si deosebit de vorbarete, lucru nu tocmai usor inainte de cafeaua de dimineata...


Cerul de duminica a fost absolut perfect, valurile minunate si eu am decis ca am culoarea rasaritului. Asa m-am hotarat, culoarea mea este culoarea rasaritului, cu mult roz si auriu ;)
Ca de obicei cand am o problema, incerc sa plec si sa ii dau cumva de cap. De data asta nu aveam probleme, ci doar cateva intrebari. Clare, legate de mine, dar totusi asteptam raspunsurile. Pe care, de indata ce le-am intins Universului, le-am primit. E incredibil, nu credeam ca e suficient doar sa intrebi si sa primesti un raspuns.
Si totusi, doar de atat e nevoie. Nimic mai mult, nimic mai complicat. Intreb si mi se raspunde. Cer si mi se ofera. Daruiesc si este primit. Iubesc si sunt iubita.
Mi-aduc acum aminte de un citat drag cuiva: " Cand iti doresti ceva cu adevarat, tot universul se transforma pentru ca tu sa primesti ceea ce ai cerut"
Joie de vivre.....





