Am plecat sambata dimineata pe unul din cele mai grele drumuri din viata mea. Am plecat spre Craiova, sa-mi vad Bunicul. Miercuri a facut primul accident vascular cerebral. M-am intarit in mine cateva zile si am crezut ca sunt pregatita sa-l vad, sa trec peste durerea egoista si sa-i transmit doar dragoste si apropiere.
Am ajuns la el sambata dupa amiaza. Nimic din ceea ce imi imaginasem nu se apropia de realitate. Bunicul meu, care mi-a ghidat copilaria- un amestec de severitate blanda si toleranta amuzata- mi-a dat cea mai importanta lectie si de data asta: dragostea neconditionata. Mi-a oferit prilejul, pentru prima oara in viata, sa simt cum iubesti pe cineva total, fara sa ceri, fara sa impui, fara sa ti se raspunda. Ma gandesc la el in fiecare zi, e mereu prezent in gandurile mele.
Vineri noaptea a facut al doilea AVC. Sunt cu sufletul langa el si stiu ca mai are putin in aceasta lume...Saru'mana, Bunule!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu