El Capitan la Snagov

In weekend am mers la o plimbare prin Snagov. Asa ca in afara de plimbarica in sine, ne-am oprit si pe la El Capitan, carciuma de pe malul lacului. Nu mai fusesem acolo de ceva vreme, dar nu m-a surprins prea tare sa constat ca nu s-a schimbat prea mult.

Stiam ca au schimbat bucatarul, astfel ca meniul aduce izbitor de mult cu cel vechi de la Grandeur. Mancarea a fost buna, dar nu fenomenal de buna. Am ales crema de legume si pui de Mihailesti, un fel de pui la cuptor cu tot felul de condimente.

Ce m-a amuzat cel mai tare la acest loc e atmosfera de "self made man" care pluteste. Fete tinere, foarte coafate, machiate complet la ora 4 pm. Domni imbracati lejer in tricouri LaMartina si Paul&Shark, cu ceasuri mult prea mari de aur.

Desi nu am nimic de reprosat mancarii, atmosfera m-a descurajat sa mai programez vreo vizita la ei.

Ici et la, locul cu mancare frantuzeasca

In ultima vreme am tot mers la un restaurant frantuzesc mic si incantator. In Romana, chiar in capatul strazii Mendeleev se afla acest mic restaurant condus de doi bucatari francezi.

Locul este amenajat extrem de simplu , parca pentru a lasa toata atentia sa se concentreze asupra mancarii. Care este un adevarat festival.

Preferatele mele ? Gazpacho de rosii , tartar de vita (surpriza, e tocat de mana, nu in masina de tocat carne) si moelleux chocolat care este cel mai bun din Bucuresti. As mai adauga pe lista si crevetii pe pat de burta de vita care sunt o nebunie delicioasa, sorbetto de fructe facut in casa dupa reteta traditionala si tot asa.

Au si o selectie bunicica de vinuri potrivite meniului, o atmosfera foarte placuta si este noul meu loc preferat din oras.

Preturile sunt civilizate, de cele mai multe ori gasesti loc de parcare chiar in fata si este un loc minunat sa te vezi cu prietenele la masa, sa ai un meeting de afaceri sau pur si simplu pentru o inatlnire romantica.

despartiri si relatii futute

De fiecare data cand am inceput o relatie, nu m-am gandit ca o sa se si termine. Adica nu am avut vreun soi de plan de retragere, chiar daca nu de fiecare data mi-am imaginat ca printul ma duce la altar. Si unele s-au terminat mai bine, unele mai prost. In timp, sentimentele si amintirile s-au estompat si am trecut relativ usor peste fiecare astfel de episod. Iar eu ma consider unul din cazurile norocoase.

Pentru ca in seara asta m-am intalnit cu niste amici. Si am ajuns cumva sa vorbim despre despartiri. Si in afara de faptul ca mi-am promis in sinea mea ca nu o sa mai calc pe nimeni pe bataturi pana la punctul la care ajunge sa vrea sa imi rupa gatul, le-am multumit in gand tuturor fostilor mei . Pentru ca am auzit povesti atat de fundamental defecte, incat mi-am dat seama ca oricat de rele au fost ale mele, au fost nimic.



Si m-am gandit ce incredere in viitor mai poti avea dupa ce omul in care aveai cea mai mare incredere iti calca visele in picioare. Ce faci cand realizezi ca nu il cunosteai pe omul de langa tine, ca ai descoperit brusc un personaj Jekyll/Hyde? Cum dracu' iti aduni viata facuta praf si incerci sa o iei de la capat? Cand ajungi in punctul in care "e prea mult" si cum te opresti cand ai ajuns in punctul in care nu vrei decat sa te razbuni?

Asa ca revin si imi dau seama ca am avut noroc. In cazul meu, puteau sa fie mult mai rele, puteau sa se termine mult mai prost si sa dureze mult mai mult tot balamucul despartirilor. Si eu, din fericire, inca pot avea incredere ca o sa fie bine.

Prin Bucuresti, vara

Azi ma gandeam ca Bucurestiul e urat. Dar urat, nene...blocuri urate, drumuri urate, copaci verzi cenusii de la praf si tot asa. Si am avut o sclipire. Mi-am dat seama ca o sa ajung o stafida uracioasa, care toaca permanent despre cat de urat e la Bucuresti.

Si brusc mi-am adus aminte de toate locurile frumoase din oras. De terasele mele preferate, unde stau si lucrez in liniste, de stradutele intortocheate si pline de verdeata pe care imi place sa merg la masaj, de curtile ascunse in spatele unui gard frumos de trandafiri. Si mi-am adus aminte de ce ma intoc de fiecare data inapoi la Bucuresti. Mi-am amintit zambetele fetelor de la sala, aerul de intima complicitate al prietenelor mele, cafelele cu dulceata si tarta de rubarba de la Marlene.

Si m-a surprins sa imi aduc aminte ca de fiecare data cand plec din tara abia astept sa ma intorc. La casa plina de caldura, la visele si bucuriile care sunt viata mea. Si uite asa mi-am adus aminte ca de fapt imi place la Bucuresti.

In ultima vreme...

Nu am mai avut timp sa scriu. Nu am mai avut nici prea multe lucruri despre care sa scriu. Am inceput sa renovam sala. Planuri, optimizari, slava cerului ca incepe sa prinda contur. Apoi chestii estetice, feng shui, coordonarea amenajarii cu noul concept al salii si tot asa...din nou, norocul meu ca nu sunt singura in povestea asta, ca imi prindeam urechile.

Asa ca lately sunt pe santier, aleg materiale, studiez culori, mananc pui cu salata ca doar asta au sanatos la fastfoodul din coltul salii si beau apa. Ah, sau iaurt si nuci brazilia de la benzinarii.

Abia astept sa reluam orele, imi lipseste sala si distractia de la ore. Am incercat sa gasesc o sala unde sa fac niste antrenamente saptamana asta. Nu mi-a facut nimic cu ochiul, asa ca probabil o sa ies in parc la alergare.

ah, si am invatat sa imi fac singura unghiile cu rosu. Sunt mandra de mine! Ma uit eu in X pana reusesc, dar .... e bine.